Page 31 - Morisena7_2017

Revistă trimestrială de istorie

uzinelor metalurgice franceze de la Decazeville, însă în pentru un schimb de 12 ore era următoarea: furnalist 21-
cele din urmă ele vor fi cu mult întrecute, atât în privinţa 48 de creiţari; turnător-formator 24-36 de creiţari; lăcătuş-
capacităţii maşinilor, cât şi a solidităţii clădirilor construite. forjor 24-58 de creiţari; forjor la ciocane 20-36 de creiţari;
(138) În 1851 a fost laminată cea dintâi şină de cale ferată muncitori la cuptoarele cu flacără 36-48 de creiţari;
pentru linia Oraviţa-Baziaş, care era în construcţie în acel muncitori la cubilouri 24-33 de creiţari; muncitori la pudlaj
moment. (139) 40 de creiţari – 1 florin şi 20 de creiţari; laminatori 30 de
La 26 iulie 1852, deoarece calitatea tunurilor creiţari – 1 florin şi 20 de creiţari; muncitori la atelierul
furnizate de către uzinele reşiţene armatei revoluţionare mecanic şi cazangerie 28 de creiţari – 1 florin şi 15 creiţari;
maghiare de la 1848 s-a dovedit a fi fost foarte bună, a zidari şi tâmplari 40 de creiţari – 1 florin; muncitori
început instalarea unui nou atelier de tunuri şi obuze, care necalificaţi 12-30 de creiţari; cărăuşi cu doi cai proprii pe zi
avea şase cuptoare, o formărie, o magazie de modele şi o (în intern) 1 florin şi 43 de creiţari; cărăuşi cu doi cai proprii
sală de încercare, precum şi un atelier de sfredelit cu zece (în extern) 1 florin şi 55 de creiţari. (149)
maşini, dintre care două erau pentru tunuri de calibru mic. Medicul şef al uzinelor, dr. Rudolf Weinberger, a
Cheltuiala cu ridicarea acestei noi instalaţii a fost de 59.837 alcătuit o statistică deosebit de relevantă pentru deceniul
de florini şi 14 creiţari. (140) Atelierul a fost amplasat în 1847-1856, pentru familiile muncitorilor din circumscripţia
curtea uzinei de pudlaj şi laminare şi cuprindea două clădiri montană Reşiţa, cuprinzând şi localităţile Doman şi Secu.
separate, construite în stil arhitectonic italian. (141) În Acestea aveau în acea perioadă o medie de vârstă de doar 22
această unitate au fost fabricate până în 1855 un număr de de ani, determinată în special de mortalitatea îngrozitoare
26 de tunuri de 12 pfunzi şi 20 de tunuri de 18 pfunzi. (142) care era întâlnită la copii. Astfel, mortalitatea calculată în
Producerea tunurilor era făcută sub conducerea unui ofiţer procente pentru diferitele grupe de vârstă era următoarea:
de artilerie. Ea a continuat până în 1859, când toate maşinile până la 1 an, 24,1%; între 1-10 ani, 25,1%; între 11-20 de
şi instalaţiile au fost demontate şi trimise la arsenalul ani, 5,7%; între 21-30 de ani, 8,5%; între 31-40 de ani,
din Viena. (143) Aceasta însemna o nouă recunoaştere a 13,5%; între 41-50 de ani, 10,4%; între 51-60 de ani, 5,7%;
priorităţii Reşiţei într-un domeniu extrem de complex şi de între 61-70 de ani, 4,2%; între 71-80 de ani, 2,4%; între 81-
perfecţionat în epocă. 90 de ani, 0,3%; între 90-100 de ani, 0,1%. (150) Aşadar,
Din 1853 au început şi lucrările pentru săparea aproximativ jumătate din populaţie murea înainte de a fi
tunelului „Franz Joseph”, care urma să lege Reşiţa de minele împlinit vârsta de 10 ani! Mortalitatea infantilă enormă era
de cărbuni din Doman. (144) El va fi terminat în 1863, având cauzată de sărăcia şi lipsa de igienă a familiilor muncitoreşti,
o lungime totală de 2.256 de metri. (145) Galeria era dotată iar mortalitatea ridicată a adulţilor cu vârste între 31-50
cu o linie de cale ferată, pe care era folosită până în 1874 de ani era provocată de condiţiile grele de muncă. Peste
o garnitură de vagoane cu tracţiune cabalină. Din 1874, toate, era evidentă pentru oricine cota incredibilă a poluării
pe această linie au circulat două locomotive cu aburi, care determinate de activitatea industrială, problemă care se va
vor fi înlocuite la rândul lor, în 1897, cu două locomotive menţine la Reşiţa practic până după 1989.
electrice. (146) În 1854, imperiul a intrat într-o nouă criză
Până în anul 1855, directorul uzinei a fost Martin financiară, astfel încât se făcu o nouă încercare de vindere
Mostisch. a uzinelor de la Reşiţa. De data aceasta a fost găsit şi un
În perioada analizată, populaţia germană a Reşiţei a cumpărător, respectiv societatea privată nou înfiinţată
evoluat după cum urmează: 490 de locuitori în 1779, 600 în St.E.G. („Privilegierte Österreichische Staatseisenbahn
1815, 700 în 1846, iar apoi, prin includerea la numărătoare Gesellschaft”), care avea capital multinaţional, austriac,
şi a românilor (oltenilor), la un total de 1.098 de locuitori francez, belgian şi englez. Contractul de vânzare-cumpărare
în 1848, 2.772 în 1849 şi 2.842 în 1854. (147) Se poate a fost încheiat la 1 ianuarie 1855, dată de la care istoria
observa o sporire lentă a numărului de locuitori între 1779 industrială a Reşiţei va intra într-o nouă etapă, ceva mai
şi 1846, când erau luaţi în calcul numai germanii, şi una bine cunoscută, deoarece în privinţa ei se cunosc astăzi
mult mai accelerată în anii următori, când în sfârşit au destule documente şi au fost scrise şi lucrări analizând
fost număraţi şi românii şi apoi aveau să fie efectuate noi perioada de până la primul război mondial. Protocolul
colonizări, determinate de creşterea capacităţilor uzinale care consemna condiţiile de vânzare a uzinelor reşiţene a
şi în consecinţă de nevoia sporită de muncitori, precum şi fost întocmit cu începere din 14 iulie 1855, fiind semnat
de numeroasele pierderi umane din localitate cauzate de şi parafat la Oraviţa la 1 octombrie 1855. (151) Acţiunea
luptele din 1848 şi de epidemia de holeră care le-a urmat. de predare-primire s-a făcut sub preşedinţia secretarului
Astfel, populaţia Reşiţei avea să crească spectaculos într- din ministerul imperial de finanţe, Johann Carl Hocheder,
un singur an, de la 1.098 de locuitori în 1848 la 2.772 în asistat de secretarul Ferdinand Berghoffer, în calitate de
1849, fiind colonizate atunci, între altele, un număr de protocolist şi de predător-adjunct. Din partea Erariului,
100 de familii originare din Boemia şi Moravia, pentru predarea a fost făcută de către directorul Direcţiei Miniere
care au fost ridicate noi locuinţe pe o stradă aflată în faţa Bănăţene, Friedrich Reitz, iar din partea St.E.G. a semnat
tunelului („Erbstollen”). (148) Este vorba de actuala stradă de primire Carl Dubocq, „subdirector şi şef al minelor şi
a Laminoarelor. domeniilor.” (152) Acesta din urmă va deveni, de altfel, şi
În anul 1854, salarizarea pe categorii de muncitori primul director al uzinei ca parte a noii societăţi.

Pag. 29