Page 29 - Morisena7_2017

Revistă trimestrială de istorie

Ciocanul de la Văliug, condus de Joseph Lucas, şi „Vinerea Mare” a lui Mihai Grinceanu. (119) Ele se
funcţiona şi el tot cu bare de fontă produse la Reşiţa. situau în Valea Secu şi în munţii Râul Alb.
Clădirea acestui atelier necesita şi ea unele reparaţii. (106) Pentru anul 1815, cunoaştem faptul că totalul
Producţia forjei pentru scule şi sape s-a ridicat în 1814 la locuitorilor germani ai Reşiţei se ridica la cifra aproximativă
237 de maje şi 46 de pfunzi. Ea producea fier forjat pentru de 600. (120) Calculând, ca şi pentru anul 1779, un indice
scule, unelte, piese semifabricate şi finite. La această forjă de 2,5 locuitori pentru fiecare familie, ar rezulta un număr
s-a ordonat construirea boltei din bare de fier turnate şi de 240 de familii germane care populau în acel moment
ridicarea de noi piloni de susţinere din fier. (107) Forja de localitatea. Faţă de cele 197 de familii din 1779, coeficientul
cuie producea, cu ajutorul a 16 muncitori, 20 de categorii firesc de creştere era de 21,8%. Calculând acelaşi indice şi
de cuie. Însă şi clădirea atelierului acestei forje era în 1815 pentru cele 30 de familii olteneşti din 1779, ar rezulta acum
într-o stare avansată de ruină. (108) un număr de 37 de familii. Cu acelaşi raport de 2,5 locuitori/
Cele şase concasoare pentru zgură au produs în familie, numărul locuitorilor de provenienţă oltenească s-ar
anul 1814 un total de 1.297 de maje de zgură mărunţită şi ridica la 93, iar totalul populaţiei Reşiţei ar fi de 693 de
spălată. Era prevăzută mărirea întregii instalaţii cu încă trei locuitori în anul 1815. Dintre aceştia, oltenii reprezentau un
sau şase concasoare şi se recomanda depistarea bucăţilor de procentaj de 13,4%, iar germanii unul de 86,6%.
fier aflate în zgură. (109) Populaţia aproape se dublase faţă de anul de început,
Tot în 1815 au fost ridicate noi locuinţe pentru astfel încât şi suprafaţa localităţii a trebuit să crească în
funcţionarii şi muncitorii uzinelor. (110) În acelaşi an a fost mod corespunzător. Primele locuinţe, situate pe actuala
scos din uz unul dintre furnale, deoarece ajunsese în stare stradă Paul Iorgovici, au fost completate cu altele noi, pe
de ruină. (111) Se mai aflau în exploatare în acel moment: aceeaşi stradă, unde mai întâi au fost instalate cele 71 de
ciocanele de la patru cuptoare de încălzit, pentru întinderea familii germane aduse în 1776. În capătul de vest al străzii
şi forjarea fierului, ciocanul de unelte, care se folosea şi fuseseră zidite biserica romano-catolică şi şcoala primară
pentru producerea de şine, şi forja de cuie amintită, cu mixtă. Ceva mai târziu, a început edificarea unei noi străzi
două cuptoare.(112) Pe domeniile alocate uzinei se aflau orientată înspre uzină (actuala stradă a Furnalelor), unde în
în acel moment următoarele cantităţi de lemne: 540.000 de 1789, după cum arătam, a fost adusă şi şcoala de meserii
stânjeni pe teritoriul uzinei, 300.000 de stânjeni în pădurile care până atunci funcţionase la Oraviţa (pe locul viitoarei
aparţinând statului şi 100.000 de stânjeni în pădurile „Şcoli Pittner”). Această stradă a ajuns şi ea în anii următori
milităreşti, în total 940.000 de stânjeni. (113) până în dreptul actualei catedrale, la strada Fagului. În anul
Pentru a se putea face faţă comenzilor primite, în 1815, vechile case din lemn au fost demolate şi înlocuite cu
1816 au fost construite un al treilea furnal şi două şoproane: altele, din cărămidă nearsă, ocazie cu care străzile au fost şi
unul pentru cărbuni şi unul pentru minereuri. Aceste lucrări ele mai strict regularizate. În 1818, la capătul de est din acel
de mărire a capacităţilor au costat 32.255 de florini şi 23 de moment al străzii principale, a fost construită şi biserica
creiţari. (114) Uzinele reşiţene au încercat să folosească din ortodoxă, pe locul treptelor catedralei de azi (biserica era
nou la prelucrarea şi topirea minereului, din anul 1816, şi aşezată de-a lungul străzii şi era asemănătoare cu biserica
cărbunii de pământ. Atunci s-au făcut câteva încercări de din Reşiţa Română, care a fost deplasată pe timpul lui
folosire a cocsului, dar rezultatele dorite întârziau să apară. Ceauşescu, şi cu biserica din Câlnic, după un model comun
A trebuit deci să se renunţe la acest combustibil şi să se în epocă). Cele două biserici marcau în acel moment
revină la procedeul clasic al cărbunilor din lemn. (115) În practic marginile aşezării, spre deosebire de majoritatea
1819-1820, deoarece greutăţile aprovizionării cu mangal localităţilor, unde biserica se află în centru.
deveniseră tot mai mari, s-a încercat topirea minereurilor Pentru anii următori, informaţiile de care dispunem
cu ajutorul cocsului preparat din cărbunii extraşi la Doman sunt extrem de rare. Ştim că în 1830, deşi uzinele din Reşiţa
şi la Secu, dar rezultatele nu au fost cele dorite. A trebuit continuau să fie profitabile, statul austriac le-a oferit spre
să se revină la utilizarea mangalului, cărbunii de pământ vânzare unor particulari, însă nu s-a putut găsi nimeni
fiind folosiţi numai pentru încălzirea clădirilor. (116) dispus să le cumpere. (121) Pe plan european, luase un
Trebuie menţionat că, în acest timp, uzinele siderurgice de mare avânt dezvoltarea industrială, iar la Reşiţa continuau
la Gleiwitz, din Silezia, izbutiseră să utilizeze cocsul încă să se folosească metode de producţie specifice sfârşitului
din anul 1810. (117) secolului al XVIII-lea. Din 1770 apăruse motorul cu aburi,
Imediat după înfiinţarea uzinelor, Erariul a încurajat care acum era utilizat pe larg în întreprinderile europene,
căutarea de zăcăminte de cărbune mineral, găsitorilor fiindu- pe când la Reşiţa toate mecanismele erau acţionate prin
le permisă exploatarea acestora pe o perioadă cuprinsă între roţi hidraulice. La fel, am văzut că alte uzine începuseră să
unu şi trei ani. În acest fel, extracţia de huilă de la Doman aplice încă din 1810 cocsificarea cărbunelui de pământ, în
şi de la Secu a fost efectuată de către particulari, care timp ce la Reşiţa continua să se lucreze cu mangal. Totodată,
aveau obligaţia de a plăti Erariului, ca proprietar al solului cuptoarele de afinare, încă existente aici, erau înlocuite tot
şi al subsolului, câte doi creiţari pentru fiecare măsură de mai mult în alte părţi cu cele de pudlare, iar în locul forjării
cărbune extrasă. (118) În 1821 existau în preajma Reşiţei se utiliza laminarea. Toate aceste procedee, moderne pentru
trei asociaţii ale concesionarilor privaţi: „Josephi” a lui acea vreme, făceau ca uzina reşiţeană să fie mult rămasă
Georg Herglotz, „Theresia” a lui Josef Farkas şi S. Arjoca, în urmă din punct de vedere tehnologic, astfel încât statul

Pag. 27