Page 59 - Morisena 4_2017

Revistă trimestrială de istorie

Orăvițeanul simte și el, orgolios, că este locuitor al BARCAROIU, Oraviţa, în „Societatea de Mâine”, XV, nr. 2,
Europei. Spectatorul local vine să vadă cum se produce un act aprilie-iunie 1938, p. 71-72; ŞT. MĂRCUŞ, Thalia română,
cultural, cel mai adesea în limbile națiunilor din fostul impe- contribuţii la istoricul teatrului românesc din Ardeal, Ba-
riu, conlocuitoare în orașul Banatului Montan. Am spune că nat şi părţile ungurene, cu o sută de ilustraţiuni de Atanasie
toate dramaturgiile lumii sunt reprezentate prin spectacole pe Demian, volumul I, Timişoara, Institutul de Arte Grafice G.
această scenă. Matheiu, 1945 (pe copertă 1946), p. 86; Construcţii decla-
Iar pentru că, între 1889-1890, teatrul vechi al Vienei rate monumente ale naturii, în „Scânteia”,XXVII, nr. 4047,
este dezafectat şi demolat, valoarea teatrului vechi din Oravi- marţi, 29 octombrie 1957, p. 1; O. VELESCU, Un monu-
ţa, copie la scara 1/6 a acestuia, sporeşte fiindcă a dobândit şi ment al istoriei noastre culturale. Teatrul din Oravița, în
importanţa modelului care nu mai există. Instituția din Ora- „Monumente și Muzee”, I, 1958, p. 167; S. ALTERESCU,
vița Banatului Montan rămâne, astfel, să mărturisească peste Care este cea mai veche clădire de teatru din România,
timp în legătură cu argumentele artei și arhitecturii barocului în „Studii şi Cercetări de Istoria Artei”, nr. 1, 1959, p. 82-84;
târziu (barocul vienez) într-un fost habitat din Mitteleuropa I. MASSOFF, Teatrul românesc. Privire istorică, I. De la
dar are o prioritate absolută în cultura națională a românilor, obârşie până la 1868, Bucureşti, 1961, p. 112-113; Ibidem,
fiind cel mai vechi edificiu (așadar primul) ridicat pentru un II, 1966, p. 524-535; Idem, Istoria teatrului în România, I.
astfel de scop: să găzduiască montări de spectacole teatrale, De la începuturi până la 1858, Bucureşti, Editura Academi-
muzicale și de balet. ei, 1965, p. 198, 200; S. ALTERESCU, A. COSTAFORU, O.
Dar unicitatea clădirii bicentenare o conferă mai ales FLEMONT, M. FLOREA, L. GÂŢĂ, JANCSO ELEMER,
argumentul sintetizator - vizibil fiindcă edificiul a rămas ace- H. KRASSER, M. MANCAŞ, L. NĂDEJDE, A. M. PO-
lași, neschimbat de la inaugurarea lui - că la Oravița, o dată PESCU, Istoria teatrului în România, I, Bucureşti, 1965,
aflat în sala Burgtheaterului local, primul din cultura română, p. 179-180; I. CRIŞAN, Teatrul din Oraviţa (1817-1967),
ai revelația unui monument singular de artă și arhitectură al Reşiţa, Comitetul pentru Cultură şi Artă al Judeţului Ca-
genului, purtând amprenta barocului târziu european. raş-Severin, Casa Judeţeană a Creaţiei Populare, 1968; P.
ARDELEANU, GH. ŞORA, Momente din activitatea
NOTE: culturală a teatrului din Oraviţa, în volumul Tradiţie
şi contemporaneitate, comunicări prezentate la sesiunile
1.Vezi sinteza noastră privind trecutul glorios al şi simpozioanele organizate de Comitetul pentru Cultu-
instituției, în volumele I. BOTA, Istoria Teatrului Vechi ră şi artă al Judeţului Caraş-Severin şi de Casa Creaţiei
din Oraviţa, volumul I, 1817-1940, prefaţă de Gh. Jurma, Populare, Reşiţa, 1969, p. 51-62; L. DRIMBA, Istoricul
Reşiţa, Editura Timpul, 2003, 216 p.; Ibidem, volumul II, Societăţii pentru Crearea unui Fond de Teatru Român
1940-2000, prefaţă de Gh. Jurma, Reşiţa, Editura Tim, 2005, în Ardeal, în „Cercetări de Limbă şi Literatură”, Oradea,
148 p.; Ibidem, volumul III, prefaţă de Gh. Jurma, Reşiţa, 1969, p. 77; P. CĂLIN, Teatru şi cultură la Oraviţa, Re-
Editura Timpul, 2007, 126 p.; I. BOTA, Eminescu și Ora- şiţa, Muzeul Judeţean de Istorie Caraş-Severin, 1987, p. 10;
vița, Reșița, Editura Timpul, 2001, 128 p.,; ediția a II-a, R. GRÄF, Sub semnul armoniei culturale, în volumul P.
apărută în 2002, 140 p.; Idem, George Enescu și Oravița, CĂLIN, op. cit., loc. cit; I. CREŢIU, Teatrul din Oraviţa, în
Reșița, Editura TIM, 2011, 48 p.; Idem, Teatrul Vechi din „Oraviţa”, I, nr. 1, noiembrie 1997, p. 1-3; manuscris colecţie
Oravița și vechiul Burtheater din Viena. Barocul vienez privată „Zum 120 jährigen Jubiläum/unserer Theaters”
în România, Timișoara, Editura ArtPress, 2013, 138 p.; apoi 2. Vezi la Sim. Sam. MOLDOVAN, op. cit., p. 96 și
studiile mai vechi: „Orawiczaer Wochenblatt”, nr. 19, 1873, p. 110
p. 1-2; FRANK Zoltan, Délkeleti Képek. Szerző tulajdana, 3. C. FENEŞAN, Însemnări de călătorie despre
Oravicza, Nyomátott Wunder Karolynál, 1900, 104 p.; R. S. românii bănăţeni într-un jurnal de călătorie din 1817, în
MOLIN, De unde şi până unde atâta cor şi teatru în Ba- „Banatica”, 12, II, Reşiţa, 1993, p. 189-198
nat, în volumul Corurile şi fanfarele din Banat, Craiova, 4. Manuscrisul „Memorabilia Parochiae Ciclo-
1929, p. 20-21; V. VĂRĂDEANU, Teatrul din Oraviţa, din vaensis”, dactilogramă după manuscrisul original.
istoricul lui, în „Anuarul Liceului de Băieţi „General Dră- 5. Afișele reproduse în cartea lui Sim. Sam. Mol-
gălina” din Oraviţa”, pe anul 1931/1932, Oraviţa, 1931, p. dovan
3; C. POTOCEANU, Cel mai vechi teatru din România 6. Cf. I. BOTA, Istoria Teatrului Vechi din Ora-
Mare, separatum, p. 188; F. MILLEKER, Geschichte der viţa, volumul I, 1817-1940, prefaţă de Gheorghe Jurma,
deutschen Theaters im Banat, Werschetz, 1937, p. 10-16; Reşiţa, Editura Timpul, 2003; totul aici, inclusiv bibliografia
C. JALEŞ, 121 ani de la înfiinţarea celui mai vechi tea- problemei, în capitolul Concretizarea iniţiativei la 1817. Un
tru bănăţean, în „România de Vest”, I, nr. 128, 7 octombrie monument al barocului târziu (barocul vienez) din Ro-
1938, p. 1; SIM. SAM. MOLDOVAN, Oraviţa de altădată mânia, p. 44-71; Idem, Barocul şi Melancolia. Contribuţii
şi teatrul cel mai vechiu din România, prefaţă de Ion Ţeicu, la cotidianul habitatului bănăţean în Mitteleuropa. Cazul
Oraviţa, Tipografiile orăviţene Felix Weiss (fosta C. Kehrer, Oraviţa, Timişoara, Editura Marineasa, 2009, p. 6-14; A.
fondată 1863), Progresul (fondată 1907), Iosif Kaden (fosta ADAM, Baroque et preciosité, în „Revue des Sciences Hu-
C. Wunder, fondată 1868), 1938; M. T. BANDU, Spicuiri maines”, decembre 1929, p. 208-223; R. ALEXIN, Formen
dintr-o istorie prestigioasă, în „Fruncea”, separatum; C. des Barock, în „Corona”, X, 1902-1903, p. 662-690;

Pag. 57