Page 26 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 26
Dușan Baiski
Tinerii germani premilitari cu vârste între 18 și 21 de ani intrau în rândul
batalioanelor de asalt S.A. (Sturmabteilung), respectiv în rândul batalioanelor S.S.
(Schutzstaffel/Garda de apărare) și ajutor personal din Cenadul Vechi.
În continuare, șeful Postului de Jandarmi din Cenadul Mare descrie modul de
împărțire a organizației paramilitare din localitate:
„O grupă activă, formată din tineri premilitari și bărbați de la 18-38 ani și
o grupă de rezervă în care intră toți bărbații de la 38 ani în sus, și care organizații
germane S.A. și S.S. sunt organizate pe raza acestui post, înglobate la un loc în 4
plutoane a câte 36 de oameni. - fiecare pluton este format din câte trei grupe a câte 12
oameni fiecare grupă, deci în total sunt un număr de 144 de oameni care fac parte din
organizațiile germane S.A. și S.S.
Toți oamenii din aceste organizațiuni germane paramilitare S.A. și S.S. fac o
dată pe săptămână, de regulă duminica, afară la câmp, instrucție militară individuală,
ruperi de rânduri, agerimi, alergări, sărituri etc., educație fizică, iar seara până târziu
se adună la școala germană din Cenadul Vechi, unde se țin ședințe de profesională cu
caracter premilitar, umblând prin comună și la câmp în coloane de marș și cântând
cântece patriotice militare hitleriste.“ Conducătorul organizațiilor S.A. și S.S. era
Hinkel Joseph (n. 1905), șofer, situație materială slabă. Adjuncții săi erau Wolf Johann,
n. 1906, agricultor, stare materială foarte bună, și, respectiv, Mesarosch Johann, n.
1905, rotar, stare materială bună.
Aceeași situație face referințe și la organizarea bisericii romano-catolice,
al cărei „conducător de circumscripție este protopopul Petrovici Emil, din comuna
Sânnicolau Mare, iar de Ținut este Episcopul Augustin Pacha, din Timișoara, care
nu au fost văzuți deloc pe raza acestui post, însă preotul german de pe raza acestui
post, deși simpatizează curentul Hitlerist, însă este în contradicție cu principiile de
bază ale acestui curent Hitlerist, și deci în rândul organizării bisericii germane nu se
desfășoară nicio activitate hitleristă pe raza acestui post.“
În ceea ce privește organizarea economică a șvabilor cenăzeni, asociațiile
acestora și programul de activitate, șeful de post nota în raportul său următoarele:
„a) Organizarea Asociației Comerț și Industrie (Hand u Gervebe), care are
drept scop de a fi acest comerț și industria numai în mâinile germanilor și de a se
cumpăra numai de la comercianți germani (Frank Johann, n. 1913, comerciant, stare
materială foarte bună);
b) Organizarea Cooperativei și a Lăptăriei Cenăzeana (Spar u kredit g.n.s.)
care mai are ca filială și o fabrică de ardei, având ca scop ca toate produsele lor să
nu fie vândute într-altă parte decât la cooperativa lor germană, cu prețuri mult mai
ridicate decât pe piață (Frank Peter, n. 1884, agricultor, stare materială foarte bună);
c) Organizarea instituțiilor bancare (Spar Kaasa) care sunt Banca de Credit și
Economie (Schmidt Johann, n. 1898, industriaș, stare materială foarte bună), Banca
Ajutorul Mutual (Hilger Peter, n. 1894, funcționar, stare materială bună) și Banca
Cassa de Păstrare (Potchen Emerich, n. 1899, funcționar, stare materială bună), care
au drept scop de a le înlesni creditul populației germane și de a primi și de a fructifica
economiile acestora prin operațiuni de bancă și comision în folosul acestei populații
germane;
24