Page 24 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 24

Dușan Baiski


        Cenadul Mare și în comuna Cenadul Vechi, în anul 1933, prin și sub acțiunea secretă
        a căpitanului de rezervă și învățătorului pensionar Volf Anton, din comuna Cenadul
        Vechi și în prezent domiciliat în comuna Cenadul Mare, care fiind supravegheat de
        aproape și în vârstă de 67 de ani, se observă și pare a fi retras din această organizație.




























                                      Kirchweih la Cenad


              Însă în anul 1937, la alegerile generale, s-a observat și constatat că în cadrul
        acestei probleme se aflau înscriși un număr de circa 362 de membri aderenți ai acestei
        probleme «hitleriste», având în acel timp ca președinte și conducător pe dr. Kopp Anton,
        din comuna Cenadul Mare.
              De la înființare și până în anul trecut 1940, această problemă «hitleristă» a căutat
        ca să se mențină și să-și poată dezvolta programul lor de activitate prin diferite întruniri
        și adunări clandestine în mod secret și prin diferite organizațiuni și serbări autorizate.
              Iar  din  anul  1940,  prin  recunoașterea  Grupului  Etnic  German  din  România,
        această problemă a luat o vie desfășurare a activității problemei «hitleriste» în toate
        domeniile, prin faptul că nu au mai fost împiedicați și opriți de nimeni în dezvoltarea
        acestei propagande hitleriste, fiind liberi și autorizați de a ține orice fel de adunări,
        întruniri, serbări etc., etc. și de a se organiza în toate domeniile, până ce și organizare
        premilitară au fost lăsați liber ca să organizeze și să facă instrucție militară în fiecare
        zi de duminică, fără ca să fie opriți de nimeni, prin faptul că toate acestea se datorează
        timpului  de  influență  politică  germană,  care  în  prezent  stăpânește  aproape  întreaga
        Europă.“
              Același  plutonier  va  trimite  și  un  material  de  „concluziuni  despre  activitatea
        problemei șvăbești, de pe anul 1941“, pe care, de asemenea, îl redăm integral: „Locul
        în care se desfășoară această problemă șvăbească pe raza acestui post, este comuna
        Cenadul Mare și Cenadul Vechi.

        22
   19   20   21   22   23   24   25   26   27   28   29