Page 39 - morisena12_18
P. 39

Revistă de cultură istorică



              În cursul cercetării noastre a fost identificată o astfel  și numai pentru o singură localitate, în cazul ilustratelor
        de carte poștală simplă expediată din Variaș în anul 1874,  topografice, șansele de reușită sunt relativ mici, mai ales
        deci la doar câțiva ani după introducerea lor în circulație.  dacă se încearcă o catalogare și a subvariantelor derivate
        Cuprinsă  în  cadrul  unei  licitații  internaționale  de  speci-  din retipăriri de clișee în tiraje succesive, de multe ori cu
        alitate,  în  Ungaria,  în  cursul  anului  2014 ,  cartea  poș-  mici variațiuni ale textului, cromaticii sau a hârtiei. Având
                                               4
        tală amintită păstrează pe avers în colțul din dreapta sus  în vedere că doar o parte dintre vederi au înscris pe re-
        ștampila de expediere aplicată de oficiul poștal din Variaș,  vers anul de emitere, datarea acestora se realizează de cele
        fiindu-i adresată timișoreanului Josef Pausenberger .  mai multe ori pe baza ștampilelor de expediere și primire
                                                     5
                Referitor la apariția primelor cărți poștale ilustrate  aplicate de oficiile poștale . Primele vederi aveau pe avers
                                                                                    11
        sau a vederilor, sursele documentare sunt destul de confu-  ilustrația  propriu-zisă,  textele  tipărite  și  un  spațiu  liber
        ze în ceea ce privește prima ilustrată emisă pe plan mondi-  destinat corespondenței, în timp ce reversul era în între-
        al. Există mai multe propuneri în acest sens, printre acestea  gime rezervat adresei destinatarului. O altă deosebire față
        amintim: în cursul războiului franco-prusac din anul 1870,  de cartea poștală simplă se referă și la timbrul poștal, care
        la Viena în anul 1871, la Paris cu ocazia Expoziției Uni-  în acest caz nu mai era tipărit direct pe avers ci se achizi-
        versale din anul 1889 etc . Trecând la spațiul Ungariei, în  ționa separat, fiind lipit în colțul din dreapta sus al rever-
                               6
        conformitate cu cele enunțate de bibliotecarul și colecțio-  sului. Și la capitolul dimensiuni cărțile poștale ilustrate se
        narul timișorean Thomas Remus Mochnács, prima carte  deosebeau de cele simple, fiind ceva mai mari, având de
        poștală ilustrată a fost emisă la Timișoara cu ocazia Expo-  regulă 140 x 90 mm . În anul 1906 aceste norme de edita-
                                                                               12
        ziției Industriale și Agricole din anul 1891, reprezentând  re a ilustratelor au cunoscut unele schimbări, în sensul în
        astfel una dintre numeroasele premiere ale orașul de pe  care imaginea a acoperit întregul avers, iar reversul a fost
        Bega în domeniul inovării . Cronologic vorbind, Timișoa-  împărțit  în  două  sectoare,  unul  destinat  corespondenței,
                               7
                                                                                                    13
        ra a precedat orașul Fiume – 1892, Sibiul – 1893 și evident   celălalt fiind rezervat adresei destinatarului . Schimbările
        Budapesta – 1896 în privința emiterii primei ilustrate din   introduse în anul 1906 și valabile până în zilele noastre
        Ungaria , cartea poștală timișoreană fiind și cu trei ani mai   ajută la datarea ilustratelor vechi, care nu prezintă nici un
               8
        timpurie decât prima ilustrată românească, din Vechiul Re-  alt element edificator în privința vechimii. Reproduse prin
        gat, emisă la București în anul 1894 .                lito-, tipo- și mai rar fotografiere, în rândul primelor vederi
                                        9
              Cărțile  poștale  ilustrate,  spre  deosebire  de  cele   predominau cele cu tematică topografică, ilustrând clădiri,
                                                                                                            14
        simple, erau rezultatul inițiativei private a diverselor fir-  monumente, străzi, imagini panoramice, peisaje etc . În
        me, edituri, tipografii, librării, asociații ș.a., statul inter-  ceea ce privește coloristica ilustratelor, acestea se prezen-
        venind doar în impunerea normelor de editare și tipărire   tau în varianta monocromă (alb-negru, pe albastru, verde
                                                                                    15
        a acestora . Nefiind un monopol al statului, emiterea de   sau maroniu) și colorizată . Realizate în tiraje foarte mari,
                 10
        ilustrate s-a realizat într-un număr și variante foarte mari,   de ordinul miilor și chiar zecilor de mii, ilustratele au de-
        acest aspect făcând aproape imposibilă o catalogare a lor.   venit un mijloc rapid de comunicare la nivel local, național
                                                                           16
        În aceste condiții este foarte greu de alcătuit un clasament   și internațional . Dacă în primii ani de la apariția vederilor
        al vechimii ilustratelor, cataloage atotcuprinzătoare în do-  au predominat cele reproduse prin tehnica tipografiei, în
        meniul respectiv nefiind editate până în clipa de față. Chiar   zorii celui de-al Doilea Război Mondial procedeul fotogra-
                                                              fierii a devenit dominant .
                                                                                   17
              4   https://axioart.com/tetel/1874-2kr-dijjegyes-levelez-  Revenind  la  subiectul  central  al  studiului  de  față,
        lap-ps-card-varjas-temesva-f3376?search=varjas, site accesat în  respectiv cărțile poștale ilustrate reprezentând Variașul în
        aprilie 2018.                                         intervalul de timp de la sfârșitul sec. al XIX-lea și până în
              5 Mircea Rusnac, în studiul Perioada timpurie a istori-  anul 1919, încă de la bun început trebuie precizat că locali-
        ei industriale a Reșiței (1771-1855), menționează faptul că în   tatea Variaș se numără printre cele mai importante așezări
        primele decenii ale sec. al XIX-lea produsele uzinelor reșițene   rurale timișene în ceea ce privește emiterea și circulația
        erau  comercializate  la Timișoara  prin  intermediul  mai  multor   vederilor, mărturie fiind cele 14 tipuri diferite de ilustra-
        negustori, în rândul acestora figurând și Josef Pausenberger. În   te topografice identificate până în clipa de față, la care se
        condițiile în care cartea poștală a fost expediată cu o jumătate de   adaugă și variantele aferente. Din cauza numeroaselor ti-
        secol mai târziu, în 1874, vorbim cel mai probabil în cazul de   puri de ilustrate apărute în primele două decenii ale sec.
        față despre un descendent al comerciantului amintit.
              6 Јасмина Грујић, op. cit., p. 100.                  11 Thomas Remus Mochnács, op. cit., p. 2.
              7 Thomas Remus Mochnács, op. cit., pp. 3-4.          12 Јасмина Грујић, op. cit., pp. 99, 101.
              8 Ibidem, p. 3.                                      13 Ibidem, p. 101.
              9 Romeo Alexandrescu, Primele Cărți Poștale Ilustrate   14 Thomas Remus Mochnács, op. cit., pp. 2-3.
        românești (Vederi 1894-1905). Catalogare, București, 2013, pp.   15 Јасмина Грујић, op. cit., p. 101.
        5-13.                                                      16 Thomas Remus Mochnács, op. cit., p. 2.
              10 Јасмина Грујић, op. cit., pp. 100-101.            17 Јасмина Грујић, op. cit., p. 101.


                                                                                                         Pag. 37
   34   35   36   37   38   39   40   41   42   43   44