Page 25 - Morisena15_19
P. 25
Revistă de cultură istorică
pe care voievodul o va face în vacanță în Banat și la ținut între orele 14,00-16,00; în școală se purtau uniforme
D-voastră. albastre create chiar de regele Carol al II-lea și școala era
Grig Grigorescu supravegheată de un ofițer de armată aflat sub directa sa
îndrumare (Ștefania Dinu: „Copilărie sub semnul datoriei”,
P.S. Dacă trimiteam direct imediat ce am primit în revista „Historia”, An XVII, Nr. 191, decembrie 2017,
cutia de la Dumneavoastră la Palat pentru voievod atunci p. 22). Durata școlii a fost de 6 (șase) ani și s-au ținut
nu mai ajungea la el, căci fiind bomboane, ar fi dat ocazii lecții de istorie, geografie sau științe. Dintre acești copii au
la multe bănuieli. Eu am făcut în așa fel încât cutia să fie sfârșit prin a ajunge să-și dea bacalaureatul doar 4 (patru),
dusă cu câteva zile înainte ca voievodul să poată merge odată cu principele Mihai. Pe unul singur, mai târziu, l-a
la cursurile școlare și să fie dată în păstrare la un adjutant luat ca secretar particular (Mircea Ionnițiu). Cursul de
care are în gazdă un coleg al voievodului și era sigur că pregătire militară principele Mihai l-a început la vârsta
bomboanele sunt trimise din dragoste pentru Măria Sa. de 12 ani, până când, la 16 ani, a devenit sublocotenent în
Colegul a vorbit înainte voievodului despre bomboane și Batalionul 1 Vânători de Munte.
a aranjat să le aducă la prima zi de cursuri școlare. Așa Legat de fabrica
a și făcut și în felul acesta Măria Sa a putut mânca din „Draskovits”, nu putem
bomboane și a aflat de fabrica ce le-a trimis. Sănătate, trece cu vederea peste o
Grig Grigorescu personalitate marcantă
a unui fiu al Vingăi –
Domnule Draskovits maestrul cofetar Nicolae
Rimincean, bulgar de
La ședința cercetășească a „Grupei Marele Voievod origine, care la vârsta
Mihai” carea a avut loc în ziua de 11.III.1937, luând parte de 30 de ani și-a făcut
și Măria Sa, s-a servit din delicioasele bomboane trimise specializarea în meseria
de Dumneavoastră. de cofetar la fabrica
Vă mulțumim pentru frumoasa atenție. „Draskovits” din Vinga
în perioada 30 ianuarie-31 octombrie 1934. Nicolae
Semnatari Rimincean s-a născut la 7 iunie 1914 (Registrul de Stare
Chiaburu Radion, Ionnițiu Mircea Civilă a Bisericii Romano-Catolice Vinga: Matricola
Ștefan Popescu Tudor, Heltmann Walter Botezați, Vol. VII, fila 193, poziția nr. 34). El și-a
Kováts Iván Paulus, Jurchescu Ioan început ucenicia de turtar la Lipova, obținând certificatul
Zamfirescu A. Lascăr, Grămadă Gheorghe de absolvire la 21 iunie 1930, de aceea a fost cunoscut și
Dinulescu Ionel, Cernovodeanu Dan poreclit, măgulitor, de bulgarii vingani Koțu Torteșă (în
Dușa Gheorghe românește Nicolae Turtarul).
El a practicat mai mult cofetăria și bomboneria.
Despre cei 11 (unsprezece) semnatari ai scrisorii După specializarea la fabrica „Draskovits” din Vinga, a
din Clasa Palatină trimisă lui Teodor Draskovits se pot afla lucrat în perioada 03.05.1936-30.11.1940 la „VIENA”
date foarte interesante din cartea lui Tudor Vișan-Miu: – Fabrica de Bomboane, Ciocolată și Biscuiți din Arad
La școală cu Regele Mihai: povestea Clasei Palatine, (Ioan Gui: Cofetari și cofetării din Arad, Editura
Editura Corint, București, 2016. Pentru pregătirea Gutenberg Univers, Arad, 2017, p. 45).
succesorului său – a principelui Mihai, regele României, Cunoscându-i activitatea profesională deosebită
Carol al II-lea a dispus organizarea unei școli speciale care de cofetărie, patronul cofetăriei „Boian” – Petru Boian
să aplice cele mai originale idei pedagogice ale secolului de pe strada general Berthelot nr. 4 din Arad îl invită și
XX. În clasă erau cuprinși 11 (unsprezece) copii de vârsta îl angajează în laboratorul său. Astfel, prin produsele
fiului său, provenind din categorii sociale, din etnii diferite și realizate de el, cresc vânzările, cât și prestigiul cofetăriei
din toate colțurile țării. Era un fel de reprezentare națională a „Boian”. Datorită priceperii, îndemânării și sârguinței
diversității românești; se aflau acolo câțiva copii de țărani, un sale, Nicolae Rimincean obține Cartea de Meșter și
fiu de mecanic de locomotivă, copii de industriași, de ofițeri, Brevetul pentru meseria de cofetar. Aceste documente îi
de cadre didactice, de avocați, un fiu de preot reformat. dau posibilitatea ca în anul 1942 să primească autorizația
Inaugurarea școlii s-a făcut la 24 octombrie 1932, ca să înființeze și să pună în funcțiune la Arad, pe strada
la Sinaia, însă școala era amplasată într-o clădire separată Eminescu nr. 13, o cofetărie și un atelier de cofetărie
pe terenul Palatului Regal din București. Cursurile s-au care devin proprietatea maestrului cofetar.
Pag. 23