Page 27 - Morisena15_19
P. 27

Revistă de cultură istorică



        în anul 1985 în administrare operativă Întreprinderii de            Conf. dr. Ion Cârja
        Industrializare  a  Laptelui  Arad.  După  abandonarea  ei
        de  către  I.C.I.L. Arad,  clădirea  a  decăzut  în  paragină,         (Cluj-Napoca)
        au  început  furturile  de  materiale  și  devastările  sub
        oblăduirea unor trepăduși politici. Pentru a marca starea   Românii din Transilvania şi
        jalnică (abia câțiva pereți au rămas în picioare!) în care
        arată fosta emblemă a Vingăi și pentru a evita expunerea   polonezii din Galiţia în timpul
        imaginii pentru turiștii și străinii care vizitează Vinga și       Marelui Război.
        care au auzit despre faimoasa fabrică s-a dispus mascarea
        cu panouri de tablă zincată a întregii fațade.               Între loialitate dinastică şi
              Întrucât    cei  trei  urmași  (fii)  legali  ai  lui Teodor
        Draskovits senior au trecut deja în lumea umbrelor, ștafeta       identitate naţională
        redobândirii  proprietăților  fabricii  a  fost  preluată  de
        nepoții de drept. Însă singura supraviețuitoare luptătoare și   (perspectivă comparată)
        cea mai în vârstă din cei șapte nepoți (patru sunt decedați,
        doi sunt în străinătate, în Germania), Teodora Rădulescu-
        Racsov (născută în anul 1944) care trăiește la Timișoara,   Provincii  ale  Imperiului  habsburgic,  devenit  din
        s-a lovit de opacitatea birocratismului autorităților publice   1867 Monarhie austro-ungară, Transilvania şi Galiţia au o
                                                              experienţă istorică similară, fapt care face posibilă o cercetare
        și, căzând pradă deznădejdii, nemaiavând  putere de luptă
        și  nici  sănătate  corespunzătoare,  a  abandonat  lupta  de   comparată.  Cele  două  popoare  din  componența  acestor
                                                              provincii, polonezii şi românii, prezintă de asemenea o serie
        redobândire a proprietăților fabricii sau a despăgubirilor.   de similitudini, alături de diferenţe care fac ca cercetarea
        Singura dorință și (de ce nu?) speranță rămasă în viață   propusă de noi să fie una interesantă şi promiţătoare.
        este  de  a  prinde  ziua  când  la  Vinga  va  curge  din  nou   Un prim aspect care se impune atenţiei este relaţia
        ciocolată cu miros de vanilie.                        de statalitate dintre cele două provincii şi Imperiul austriac,
              Niște semnale mai îndepărtate ne-au dat speranța   astfel  dacă  Transilvania  a  fost  cucerită  şi  integrată  în
        că străinii vor reînvia tradiția ciocolatei de Vinga. Astfel,   Monarhia  habsburgică  la  sfârşitul  secolului  al  XVII-lea
        una din cele mai puternice companii producătoare de   (perioada  1690-1700) ,  Galiţia  va  intra  în  componenţa
                                                                                 1
        ciocolată  din  lume  –  L`atelier  Chocolat  din  Belgia   monarhiei dunărene abia un secol mai târziu, în contextul
        și-a exprimat interesul ca să reînvie tradiția pralinelor   celei de a doua împărţiri a Poloniei, din anul 1795. Într-o
        produse în perioada interbelică și postbelică la Vinga   primă fază, Habsburgii au ocupat sudul teritoriilor poloneze,
        (Glasul  Aradului  –  cotidian  de  informații,  sport,   inclusiv oraşul Leopoli, dar fără Cracovia, intrată în posesia
        divertisment, publicitate, Arad, Nr. 112, 18 aprilie   austriecilor  în  anul  1846. Teritoriile  poloneze  ocupate  de
        2008, p. 2). Aceste date încurajatoare au fost publicate   Habsburgi au primit numele de Galiţia, iar din anul 1849
        și  în  alte  cotidiane  locale:  Jurnalul  arădean, Arad,   denumirea oficială a acestor teritorii, în cadrul Imperiului
        12  mai  2008,  p.  3  și  Bănățeanul,  Timișoara,  5-11   habsburgic era „Regatul Galiţiei şi al Lodomeriei cu Marele
        mai 2008, p. 3. Se știe că Belgia este considerată țara   Ducat al Cracoviei şi ducatele de Auschwitz şi Zator”. Drept
        ciocolatei și a pralinelor.                           capitală a acestei provincii, iniţial a fost propus Jaroslaw,
              S-a  vehiculat  în  presa  locală  că  cinci  companii   oraș situat în centrul regiunii, apoi Przemysl pentru ca în
        internaționale  vor  să  renască  tradiția  și  să  pună  pe   cele din urmă să fie ales Leopoli/Lwow/Lemberg, orașul cel
        picioare o fabrică de ciocolată la Vinga. Această veste a   mai mare al Galiției .
                                                                               2
        produs atunci satisfacție în rândul localnicilor, dar se pare   După încheierea compromisului dualist, în anul 1867,
        că zvonul s-a produs doar pentru publicitate primarului   Transilvania  și  celelalte  teritorii  ale  Imperiului  dunărean
        de atunci al comunei Vinga, Lucian Stoicu. Oare se va
        găsi în viitor cineva ca să reînvie acest brand al localității   1  O referinţă de bază pentru această perioadă, a se vedea
        noastre și să simțim cu toții gustul aromat al ciocolatei  Mathias  Bernath,  Habsburgii  şi  începuturile  formării  naţiunii
        care să curgă ca altădată ca un râuleț pentru a ne îndulci   române, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.
        viața și să ne încălzească sufletele pline cu bunătate? Noi   2  Malgorzata Kiwior-Filo, La Galizia polacca e la Prima
        așteptăm ca în viitor să se producă acest lucru și o surpriză   Guerra Mondiale, in Andrea Ciampani e Piotr Salwa (a cura di),
        „dulce”  să  cuprindă Vinga  în  constelația  ce  strălucește   La Grande Guerra e la Polonia in Europa. Atti del convegno,
                                                              Roma 12-13 novembre 2015, editor: Accademia Polacca delle
        peste imperiul cu „lucruri dulci” în care suntem hărăziți   Scienze/Biblioteca e Centro di Studi a Roma, seria Conferenze,
        să trăim pe acest loc pe pământ.                      n. 134, Roma, 2016, p. 57.


                                                                                                         Pag. 25
   22   23   24   25   26   27   28   29   30   31   32