Page 23 - Morisena17_2020

Revistă trimestrială de cultură istorică

drumurilor de fier și al căilor de apă, intră, treptat, se trăgeau odată ce treceai de teritoriul național. Era
într-un gen de somnolentă letargie, într-o parcă stranie totuși un compromis acceptabil, făcut să prelungească și
coincidență de destin cu orașul port de la celălalt capăt al ideea unei normalități problematice.
Dunării române, Sulina. Dar a venit o a doua și mai cumplită vijelie
În interbelic au mai fost și iluzii de mai bine, doar mondială, care a dat de-acum totul peste cap. Reizbucnesc
erau înrudite dinastiile, cu opțiuni antantiste deseori vechi resentimente, adormite doar în cenușa păcii
identice ori măcar similare; trenul și acum mai circula, de dinastice: în indignarea lor „proletară” noii „eliberatori”
la Timișoara la Baziaș, dând iluzia legăturii cu civilizația jefuiesc și devastează până la temelie hotelul, gara și
și lumea accesibilă a metropolei bănățene locuitorilor mai debarcaderul, smulgând inclusiv terasamentul feroviar...
oropsiți ce viețuiau prin Clisură. Dar și aici un indiciu A rămas doar vechiul cimitir și mai vechea mănăstire
simptomatic: când se trecea prin spațiul țării vecine și a Sfântului Sava sârbesc, cu vreo 20 de gospodării și
până la un punct prieten, era interzis să părăsești vagonul, adăposturi răzlețite, pentru caprele ce și-au dobândit de-
iar ferestrele erau prevăzute, pe exterior, cu jaluzele care acum deplină libertate, să pască peste tot, pe unde apucă
printre văgăunele Munţilor Locvei.
de la Belgrad, am dat de o interesantă evocare autobiografică
despre satul Zlatiţa de pe Nera şi vom stărui un pic asupra *
ei, pentru a reţine câte ceva din starea de spirit a acelei lumi Printre numeroasele noi centre de recrutare de
rurale grănicereşti de la capăt de ţară. Traducere aproximativă:
„Urmărind armata austro-ungară înfrântă, în ziua de 9 no- luptători-voluntari antifascişti prindea astfel viaţă, prin
iembrie 1918 a intrat în Biserica Albă armata sârbă. Încă lunile septembrie-octombrie, şi centrul de la Biserica Albă.
înainte de aceasta ‘cadrele verzi’ împreună cu foştii prizonieri Cunoscutul istoric de mai târziu al relaţiilor
i-au alungat pe funcţionarii maghiari, i-au dezarmat pe jandarmi româno-sârbe, Nikola Gavrilovici, din Moldova Veche
şi au instaurat propria lor autoritate. Când a venit armata sârbă, dunăreană, fost cadru înrolat în armata regală iugoslavă,
a adus şi propria ei rânduială. Această nouă putere a întâmpinat prin 1943 abia a scăpat cu zile din încercările cumplite
însă o vehementă obstrucţie din partea unor săteni din Cusici ale prizonieratului şi de muncă forţată în Germania.
şi din Zlatiţa, care şi-au proclamat propria ‘republică populară’ Revenit acasă, n-a ezitat să se înroleze, luptând activ, în
şi au cerut ca şi comandantul militar de la Biserica Albă să le detaşamentul de partizani ce opera prin Banatul de sud.
recunoască această republică a lor. Comandantul i-a primit Intelectual cu convingeri antifasciste, astfel şi-a câştigat
frumos, povăţuindu-i că nu fac bine ceea ce fac şi să renunţe la
planurile lor necurate. ‘Republicanii’ însă au rămas consecvenţi un remarcabil ascendent, de om al vremurilor noi, printre
3
cu revendicările lor. Atunci comandantul, maiorul Dodici, i-a conaţionalii săi din Clisura.
ameninţat cu pedeapsa de 25 de bastoane la fund pentru cel În euforia mitizatelor gărzi patriotice-muncitoreşti,
ce îndrăzneşte să mai pomenească despre republică. Delegaţii singurul sprijin de nădejdie al Armatei Roşii, la sugestia
au părăsit clădirea comenduirii locale furioşi şi extrem de Regionalei PCR Reşiţa au luat fiinţă şi prin Clisură
nemulţumiţi. Asta s-a întâmplat pe 15 noiembrie. Venisem şi eu asemenea formaţiuni locale de autoapărare şi sprijin a
cu ei de la Zlatiţa căci, după gripa spaniolă, urmau să reînceapă „eliberatorilor”. Acesta s-a arătat a fi şi un aranjament
cursurile de la liceu. Şcoala era însă încuiată în continuare şi convenabil pentru sutele de dezertori de tot felul care
m-am reîntors acasă cu căruţa unchiului Spasa [fost prizonier mişunau prin zona de frontieră din Munţii Banatului. Doar
în Rusia, la bolşevici]... Dintre cei de la Zlatiţa au mai fost şi... la Moldova Veche avem date că s-au înscris pe tabel 333
cu o a doua căruţă... Cei din Cusici veniseră cu patru căruţe. 4
Unchiul Spasa mi-a povestit mai târziu că ei se asociaseră de asemenea gardişti-străjeri. Spuneam „străjeri” şi după
5
cu câţiva social-democraţi mai vechi din Cusici şi din Zlatiţa specificul locului, în fosta Graniţă militară bănăţeană.
şi aveau de gând să înfăptuiască puterea poporului precum Termenul are aici şi o conotaţie cu totul specială, Narodna
în Rusia şi din această cauză au înfiinţat „republica Cusici- straža, gărzile naţionale sârbeşti din 1918 fiind sprijinul
Zlatiţa”. Pe când ne apropiam de Biserica Albă oamenii noştri
s-au pus pe cântat: ‘Ситна киша пала, Аустрија пропала!’/ 3 Miodrag Milin, Andrei Milin, Sârbii din România şi
‘Plouă mărunt iar Austria s-a prăpădit!’, iar alţii au îngânat relaţiile româno-iugoslave (1944-1949), Timişoara, 2004, 71-74.
şi cântece revoluţionare ruseşti. Ameninţările comandantului cu 4 Arhivele Naţionale jud. Timiş, Fond Uniunea
bătaia s-au şi materializat apoi, iar lui Stanislav Martinovici asociaţiilor culturale democrate slave din România (UACDSR),
i-au fost administrate toate cele 25 de bastoane. A bolit vreo 4/1945, 76-80. Tabel nominal cu membrii Frontului antifascist
2-3 ani şi apoi a şi murit de pe urma lor. În pofida interdicţiei slav (FAS) din Moldova Veche, 25 februarie 1945. După
comandantului revoluţionarii au mai bântuit cu căruţele lor în intervenţia în forţă a Jandarmeriei de la Oraviţa, din noaptea de
satele din jur [din Clisură], agitând mereu pentru ’republica’ lor. 27 ianuarie (la balul de Sfântul Sava), Straja populară a fost
Au încetat abia în iulie 1919, când s-a trasat graniţa pe Nera destituită şi membrii acesteia au aderat în masă la FAS.
între Cusici şi Zlatiţa.” (Дејан Адам, Детињство у Златици/ 5 Există şi o localitate cu numele de Straja, în apropiere
Deian Adam, Copilărie la Zlatiţa, Beograd, 1992, pag. 90-91). de Vârşeţ, pe drumul spre Biserica Albă.

Pag. 21