Page 68 - Morisena17_2020

MORISENA, anul V, nr. 1 (17)/2020

astfel mai ales pentru locuirile vechilor daci/geţi). Confuzia La acelaşi autor, menţionarea ausonilor, cu
o mai întâlneam şi la Iordanes, altminteri. În Historiarum siguranţă autohtoni romanizaţi deja (Densuşianu zice,
adversum paganos( libri VII), Orosius se prea poate să desigur fantezist, că sunt urmaşii titanului Atlas şi numele
fi avut în vedere acele realităţi istorice din fosta Dacia lor e sinonim cu latin, roman, italian ), acoperă pe itinerar
15
Superior, incluzând şi Banatul actual, cu valea Căraşului: o geografie întinsă între Banatul de Munte (cărăşan),
„La răsărit se găseşte Alania, la mijloc Dacia unde e şi câmpia timişană şi Panonia dincoace şi dincolo de Tisa,
Gothia /sic!/ …”. De altfel, şi mai târziu, hărţile şi istoricii în vremea când fostul pretorium (vamă) Dierna (Tierna,
2
confundă Dacia cu „Dania” în mod frecvent. Diernis) era una din cetăţile distruse de huni, după ce
16
Iar în manuscrisul lui Hieronymus, din 380, o aceştia, dinspre Panonia, organizează dese expediţii de jaf
informaţie coroborată cu pasaje din Ptolemeu, interpretate în Banat, cum indică Ptolemeu. Ausonii sunt mai târziu, în
3
ulterior şi de Pârvan, vorbeşte de argaraganţi şi ne poate Istorii-le lui Theophilakt Simokata, în Cronographia lui
4
plasa în aceeaşi zonă. O vreme s-a crezut că aceştia ar Theophilakt Confesorul din secolul VI, călăuzele „alese
reprezenta pătura suprapusă a sarmaţilor din Banat. În dintre romani” sau, la Maurikos, de la anul 600, refugoi
anul 332, sarmaţii Banatului cereau ajutor împăratului „refugiaţii” al căror habitat central e situat de Constantin
Constantin cel Mare împotriva goţilor. În 357-358, Porfirogenetul (al VII-lea) ( 945-959) în De administrando
5
Constantius II (317-358), însă, îi bate pe aceiaşi sarmaţi imperii (învăţături către fiul Romanos), în teritoriul situat
şi, între alte măsuri politic-administrative, ridică o cetate între Timiş-Timisis, Criş, Tisa-Titsa, Mureş-Marisis.
Constantia (Cuvin, Kubin) în sud-vestul perimetrului de Perioada secolelor VII-X e una a aglomerărilor de
conflicte. Dar împotriva sarmaţilor din zona bănăţeană aşezări relativ stabile. La limita de nord-vest a ţinutului,
6
se răsculaseră în anul 334 şi „sclavii numiţi limigantes”. 7 de pildă, Denta e menţionată ca „localitate avară”. Din
17
Or, limigantes erau numiţi locuitorii deja romanizaţi secolul VII, avarii au un centru puternic în partea arădeană,
după retragerea aureliană, denumire păstrată la cei care, în nordul Banatului. Caganul Baian distrugea, în 567,
8
nu numai oficiali ai administraţiei imperiale, vor locui şi regatul gepid, cucerea Sirmium, dar era învins pe Tisa de
în Dacia Ripensis, o „Dacia Restituta” delimitată, prin sclavini, în anul 601, după ce aceştia ieşiseră victorioşi,
fluviu, de cealaltă Dacie. De fapt, o însemnare din Flavius înainte cu un an, 600, în expediţia de la Viminacium.
Claudius Iulianus, în legătură cu evenimentele anului 332, În pofida acestor stăpâniri vremelnice, baza etnică
justifică orgoliul împăratului Constantin cel Mare de a în ţinutul banatic şi, desigur, în părţile noastre, bănăţene,
relua ţinutul de la nordul fluviului şi de a păstra controlul cărăşene, este daco-romană fiindcă, de exemplu în anul 598,
asupra lui ca unul care ştia că apăra astfel interesele generalul Priscus poartă lupte în Valea Căraşului – cum sună,
unei populaţii romanizate deja: „…prin faptele săvârşite la o interpretare, menţiunile lui Theophilakt Simokata – iar la
împotriva uzurpatorilor sunt mai presus decât Traianus şi reproşurile şefului avar el afirmă că se află pe pământ roman.
18
sunt fără îndoială egalul lui prin reluarea ţinuturilor pe care Avarii se refac militar-politic în intervalul 680-795, fiindcă, la
el le dobândise mai înainte, dacă nu cumva valorează mai 787, într-o vreme când certurile teologilor deveniseră „boală
mult să recâştigi un lucru decât să-l câştigi…”. 9 de nevindecat a Bizanţului creştin”, un Ursus „episcopul
19
În acelaşi perimetru geografic denominat astăzi ca locuitorilor din ţara avarilor”, e prezent la unul din Sinoadele
Valea Căraşului, Ţara Caraşului, Ammianus Marcelinus creştine. Sinodul Libiei condamnă doctrina lui Arie din
20
plasa luptele cu goţii şi hunii, la 357-358 , dar şi cu Alexandria, preot la biserica Baucalis şi discipol al lui Paul
10
taifalii vizigoţi. Se ştie, deja, că la 378 ultima cetate de Samosata, cel ce fusese susţinut o vreme de împăraţii
11
romană, menţionată ca atare în izvoarele istorice scrise, a Constantinus II şi Valens, doctrină răspândită în secolul IV
fost Sirmium (Mitroviţa) dar alte realităţi istoric-politice la şi la goţii din Muntenia, episcopii Wulfila şi discipolul său
nordul fluviului, în teritoriul locuit de populaţia romanizată, Auxentius de Durostorum, ca şi Betranion (Vetranion) din
sunt legate de 382, când Gratian marchează sfârşitul Scythia Minor, sprijinind „erezia”. Dar arianismul era
21
păgânismului refuzând titlul de „Pontifex maximus”. 12 combătut mai ales în provinciile romanizate, inclusiv în
La anul 448 era prezent în zonă oficialul împăratului Banatul post-roman. Un Ioan Maxentiu sprijinea călugări
Theodosie, Priscus Panites, trimis cu solie la temutul „sciţi” itineranţi în Scythia Minor, în Moesia, apoi în Dacia
Attila. „De acolo am călătorit pe un drum neted, așezat Ripensis, desigur trecând şi la nordul fluviului, în spaţiul
într-o câmpie, şi am trecut peste mai multe râuri navigabile bănăţean, împotriva adepţilor lui Arie. Credem, însă, că etnia
dintre care cele mai mari, după Istros, erau aşa numitul acestor călugări e probabilă, fiindcă la vremea aceea „scit”
Drecon, apoi Tigas şi Tifesas.” Ipotetic, deocamdată, designa doar pe locuitorul provinciei care păstra vechiul
13
Drecon (din sanscritul drek-„a cădea zgomotos”) a fost nume din perioada stăpânirii romane. Mai degrabă e vorba de
identificat, după Iordanes, cu vechiul Apo, Căraşul, Tigas misionari aparţinând populaţiei romanizate, a căror activitate
14
şi Tifesas fiind, probabil, Bega (ori Bârzava?) şi Timişul. era completată şi de sprijinul localnicilor, acolo unde misiunea

Pag. 66