Page 70 - Morisena19_2020

MORISENA, anul V, nr. 3 (19)/2020

cifre. În 1630, defterdar-ul de Timişoara a fost mazilit înfrângerii de la Mohacs (1526), dinari ungureşti sunt
pentru că a fost prins falsificând astfel de documente. bătuţi de Ferdinand I de Habsburg în monetăria din
20
A treia categorie o reprezintă moşiile al căror venit Kremnica (Boemia).
23
anual depăşea 20.000 de groşiţe, proprietatea numindu- O reformă monetară are loc în timpul sultanatului lui
se zeamet, ziamet, dar şi edjmallii ziamet în cazul Soliman cel Mare. Până în 1585 talerul („galbenul” poporal)
subdivizării, în loturi nu mai mici decât echivalentul valora 40 de groşiţe (axini) adică 1 groş nou. Talerul cu
venitului anual de 3.000 de groşiţe. Pentru a preîntâmpina coroană (galbenul turcesc, sultaninul sau scudul) valora 50
experienţa nefastă a altor abuzuri, se proceda şi la de groşiţe, fiind unitatea de calcul pentru celelalte monede
reuniuni de terenuri în sistemul „kilidjii” („kilçic”), „al aflate în circulaţie: de exemplu 1 taler unguresc echivala cu
sabiei”, când valoarea moşiei se calcula în funcţie de 60 groşiţe, 1 ½ din talerul obişnuit, ½ din scud sau 2 fl.,
venitul la care contribuiau toţi oştenii înarmaţi din solda 15 cr. Dintr-o oca de argint se băteau 500 de groşiţe dar,
unui proprietar şi întreţinuţi de generozitatea acestuia. din nevoi de echilibru financiar, se ajunge la 1.000 groşiţe
Aceşti soldaţi se numeau „djebelüt” şi în timp de pace din aceeaşi cantitate de argint. În 1950, un scud „piaster”,
lucrau pe moşia stăpânului lor. groş ori taler echivalează cu 80 groşiţe noi (axini), iar un
21
e. Fiscalitatea. Sistemul fiscal, cu funcţionarii galben unguresc are valoarea a 120 groşiţe noi. În 1630, un
şi instituţiile conexe, este destul de labirintic, dar per- galben face 200 de groşiţe, iar un groş nou, depreciat (din
sistenţa organizărilor sale uimeşte şi azi pe cercetătorii aliaj), e echivalent cu 80 groşiţe noi. Un „kisedar, kezedar”
problemei. Acest ansamblu, compozit şi stufos în ace- e „intendent financiar” (casier, perceptor), iar un „darbhane
eaşi măsură, cu o încrengătură de ierarhii, atribuţii şi emini” e „intendent de monetărie”.
activităţi, are în documentele vremii denumirea generică
de „avaiet” („avaid”, „aide”) şi înglobează o problematică g. Impozitarea. Sistemul impozitării este unul
largă, de la venituri, beneficii, impozite şi dări, la donaţii, generalizat; nu există sector al vieţii publice sau private,
moşteniri şi obligaţii, de la aparatul funcţionăresc şi sistem instituţional fără să fie atins de tema impozitului,
circulaţia monetară, la sistemul arendei către fisc ori al bază de reconversie sigură a potenţialului financiar-fiscal
comisioanelor. pentru o economie mereu re-dimensionată, fie după
„Miri” este denumirea domeniului fiscal. În secolul cucerire de noi teritorii, fie după ce se pierd altele.
XVII, după reformele lui Köprülü, ţăranii Banatului o Pentru impozitarea terenului arabil, plata se
duc mai bine: uşurări fiscale, drept de moştenire, vânzare, percepe în două variante, amândouă obligatorii: în
cumpărare a lotului, o primă împroprietărire . natură şi în bani. Lotul impozitat e denumit în acte
22
„ciftlik”, de la „cift”, „pereche” (de boi cu care se
f. Reformele monetare. Cursul monetar oficial, lucra). În situaţii de părăsire nejustificată a pământului,
„rayiç”, are un statut impus, dar şi unul de circulaţie înainte cultivat, legislaţia osmană are prevăzut
liberă. Moneda curentă de calcul, până la 1687, era impozitul „stricătorului de cift”, „cift-bozan”, al celui
„akçe” („akçe gümüş”, axini, groşiţe) din argint com- care încalcă „adh-ul”, angajamentul, obligaţia. Se
binat cu nichel, având imprimat semnul monetăriei practică şi impozitarea în sinteză a tuturor lucrărilor
imperiale, „Derphane-i Amire”. Dar circulă şi „sikke”, agricole dintr-o gospodărie „ferma” sub forma unei
„seud”, „filori” („filuri”), ducaţi de aur veneţieni surse de venit dată în arendă, „mukataa”.
„sikke-i efrenciye”, florinul de aur unguresc „sikke-i Impozitul pe oi şi capre, „adet-i agnam” sau, în
engürüsüye”, groşiţe „osmanyie” talerul „gürüş”, alte documente, „resm-i agnam”, variază şi este una din
talerul de argint olandez „asadî gürüş”, aspri (galbeni), taxele plătite solidar de comunitate (obşte), „cema’st”.
„talerul austriac de argint”, „tamsikke-l Sakis” (galben Sunt deosebit de activi în părţile Banatului negustorii
de Chios), „sikke-l sultaniye” (sultanin de aur). Banii de oi, „celeb”, fie ai statului (fiscului) „vazilu celeb”,
– pentru cei care-i posedă – se ţin în „kese”, pungă, cu fie voluntari „gonullu”, care plătesc în locul comunităţii
500 piaştri („gurusi”). Subdiviziuni mai sunt „ rub’iye”, contravaloarea animalelor şi obţin ei produsul în natură,
echivalentul a ¼ piastru şi „suluş”, 1/3 piastru. Circulaţia câştigând bani frumoşi din vânzarea cărnii de oaie pe piaţa
e reglementată de condicile de porunci financiare Istanbulului. Adesea, între funcţionarii fiscalităţii, găsim
„Maliya Ahkâm Defterleri”. pomenit în document un „koyun emini”, „intendentul
Anul financiar otoman începea la 11/22 martie, în oilor”. Taxa oilor e însoţită de plata „resm-i yaylak”,
„noua zi” în care toţi funcţionarii aparatului învăţau pe impozitul pe mori, „resmi asiyab” sau „degirmen resmi”,
de rost articolele din „Ruzmâmçe Defterleri”, condire- impozitul pe porci „resm-i hinzir”. După 1600 se instituie
riei Centrale. După desfiinţarea regatului ungar, în urma şi în Banat plata dării globale „muvazzaf”.

Pag. 68