Page 42 - Revista Morisena_nr_2_2016

MORISENA nr. 2/2016

ponenţa Imperiului Austriac. În secolul XVIII, conceptul a fost fărâmiţat în „modele” ale postmodernului, respec-
centrităţii euro-continentale, acoperind geografic realitatea tându-se traseul analogiilor, dar şi disparităţii, resorbirii
istorică dintre Alpi şi Nistru, e teoretizat pe disjuncţia dintre dominantelor spiritului etern în povara mesajelor pentru
cele două tipuri de imagini: medievală şi aceea a moştenirii o reformare a canoanelor clasicului. Discursul (discursu-
bizantine figurative. Discernământul nedezminţit al istori- rile) narativităţii, de pildă, în concepţia lui Mircea Mi-
cilor a intuit şi un soi de patronaj politic termenilor ecu- hăieş şi Daniel Vighi, sau cele ale picturalului, în opinia
aţiei. E neîndoios că, din perspectiva religiei ca instituţie, lui Marcel Tolcea şi Cornel Ungureanu, din cadrul gru-
termenul de Euro-Centru, de Mitteleuropa, determină nos- pului „A Treia Europă”, au revocat de la sine comanda
talgii orientale. La Graz (în Austria), în toamna lui 1964, sentimentală şi au transformat spectacolul monotoniei în
s-a constituit Fundaţia „Pro Oriente”, la ideea cardinalului spectaculos. Iată, oarecum, ostilităţile modern-postmo-
Franz König, iar la 21 noiembrie 1964 Decretul Ecumenic dern de care vorbeşte H. White.
23
nr. 1 „Unitatis Redintegratio” confirmă înfiinţarea acestei Se refac, în fond, noi (alte) circuite de afectivitate,
fundaţii. Principiul de acţiune era deja statuat de istorici. În dar s-au spus destul de multe şi despre o luptă pierdută. Des-
toate, spunea şi Braudel, spaţiul economic ritmează timpul compunerea socialului e un mod de a accede la superstiţia
material al lumii. Pentru că şi economia-univers este suma intimităţii, pe care o traversează acum, afirmă cineva, eul
spaţiilor individualizate. centr-european în criză. Autorul postmodern din Mitteleu-

Mitteleuropenismul intersectează, ca definire, su- ropa mai e şi un inadaptabil. El fuge de banalul real, divini-
biectele vechi şi noi ale eurocentrităţii, pornind de la Im- zează meta-realul spiritului ludic, separă. Arta este adevăr,
periul Carolingian, apoi destrămarea lui, şi ideea-obsesie a iar postmodernismul evoluat astfel în Mitteleuropa (Europa
monarhilor occidentali (francezi, germani, austrieci) de a-l Centrală) este o altă proiecţie a adevărului artistic, spirit
reface luând ca premisă teritoriile vechii provincii carolin- stăpânit de real. Numai că stările disipative ale imaginarului
giene Neustria (zona Viena-Graz-Linz). Viena, oraş ca o postmodern (literarul), textualizare a dezabuzării, nu repre-
ţară a artelor, singură definind şi azi, prin extensie, spiritul zintă decantări ale mimus-ului, ci utopia negativă. Un mit al
vechii Europe Centrale, a ajuns să propună, prin evoluţiile frustrării generalizate disturbă construcţia culturală tocmai
istoriei ei, un soi de „mondializare” pe care o visau ilu- pentru a spori senzaţia de autonimicire a spiritului, pregă-
miniştii, dar numai iluminiştii din imperiul Habsburgilor, tind terenul noilor adecvări existenţialiste. Teatralitatea vie-
din Europa Centrală. Aşadar, inclusiv românii, şi nu doar ţilor în paralel, actele dramei zilnice, în opinia lui Brook,
cei ai Şcolii Ardelene, „ştiu” că acea mondializare însemna sentimentul „mâhnirii” totale, a melancoliilor monarhice
refacerea armoniei Europei. Dar percepţia Mitteleuropei şi a regretului după Viena de altădată îndemnând de-ficţi-
(Europa Centrală) ca ecuaţie a diversităţii (baza naturii şi onarea spleen-ului vechilor simbolişti, adâncesc problema
lumii umane) şi globalizării (mărire/micşorare în spaţiu criteriilor literarităţii în cultura postmodernă. Postmodernis-
şi timp) determină o altă percepţie şi abordare. Globali- mul, mai scria altcineva, este o mişcare inclusivistă. Notând

zarea „denaţionalizează”, procesul de integrare europeană despre formele inadaptării, Grigurcu spune: mobilul ina-
„afectează” nivelul intern al politicii statale, iar ca efecte daptării este absurdul.
mutuale avem manifestări de specific în relaţiile identitate Exhibări în ludicul realităţii, „convenţiile” postmo-
naţională x integrare europeană. dernului din Mitteleuropa cu dinamicile istoriei vorbesc de
În măsura în care ştim, din aceeaşi experienţă a extenuarea civilizaţiei şi, inerent, de nevoia re-trezirii spiri-
istoriei, că identitatea naţională se defineşte mai ales din tului amorţit al lumii. Mentalitatea fenomenului se preva-
perspectivă geoculturală. Europa Centrală este parte a lează ritualic, decadentismul devine decompoziţie, întregul
europenităţii, în perspectivele globalizării însemnând se pulverizează în fragmente. Spaţializarea, aşezarea ima-
pentru fiecare stat/naţiune reînnoirea structurilor socio- ginarului în sugestii para-textuale, sunt reluări ale ludicului
economice, curajul de a relansa economia interioară, expresionist în cultura din Europa Centrală, deplasate acum
susţinerea creşterilor economice şi dezvoltării socio-politice în mirajul textului fără sfârşit. Lumea trebuie să re-devină
şi culturale a marii Europe.În alt plan, cum susţine Adriana teatrul coabitărilor imaginarului cu presiunile din realul con-

Babeţi, opinie împărtăşită şi de N. Bocşan şi V. Leu în vertirilor la nonconformism. Calea adevărului ideal e obsta-
volumul ce aborda o veritabilă cronologie a Mitteleuropei, culată, aşadar, de gravitatea jucată a discursului existenţei.
scrisul literar oprimă ideea măsurii istorice, provocând Gadamer nota, cândva, în legătură cu tragicul personalizat
mereu tensionări echilibrului fragil. De aceea, aici, în al artistului din Europa Centrală încarcerat în eul stereotip,
Europa Centrală, postmodernismul nu e nicidecum proteza marcând în nostalgiile despărţirii de adevăr o renaştere a
implantată culturii demodate, el califică un transfer ideatic bucuriei existenţiale. Euforii narcisiste, în fond, aceste aba-
în noua ideaţie a spaţiului ficţional. Adică fundamentează, teri de la tema realului funambulesc fac parte din complenta
cu expresia lui Lyotard, cunoaşterea între condiţiile, dar şi unui demers explicit, recuperator şi reconstructiv, vădit în
condiţionările postmodernului. Prin comparare cu o altă re- discursul istoriografic interbelic din statele cândva compo-

alitate, în relaţii de alteritate cu Europa, cultura americană nente ale Casei de Habsburg. A trăi pentru spectacolul isto-
a insinuat doar mitul excepţionalismului. Cultura Europei, riei este deviza insurgenţilor care damnează fantezia, dar îşi
fără a fi la capătul puterilor sale, s-a reabilitat din propriile-i travestesc sentimentele, parodiind şi parodiindu-se delirant.
convulsiuni. Aici, în Europa Centrală, modelul modernităţii Postmodernii de azi (scriitori, artişti plastici şi muzicali, is-

Pag. 40