Page 39 - Revista Morisena_nr_2_2016

Revistă trimestrială de istorie

fiecărui punct cardinal de pe continent. Doar în Europa concepţii filosofice, politice, juridice, morale, artistice, re-
Centrală există întotdeauna, oferită implicit de evoluţiile ligioase. Deşi Europa centrală a subzistat, măcar ca termi-
ideii culturale, şansa de a depista specificul fiecărui popor: nologie după 1918, datorită politicilor nataliste din veacul
crizele de anterioritate şi de diferenţiere, crizele de identitate luminilor în fostele provincii imperiale, astăzi noul cosmo-
marcate de luptele pentru drepturi naţionale (români, politanism e văzut ca o ameninţare la ordinea socială şi a
unguri, cehi, slovaci etc.). Numai că, la unele state din tradiţiilor civilizatoare ale culturii occidentale.
Mitteleuropa, exaltarea tradiţiilor şi puseurile antisemite au Destui au considerat că elitismul e „vinovat” de eşe-
făcut ca definiţia să aibă o nuanţă chiar europocentristă ori, curile în încercarea de a se da curs concretizării definirii
şi mai grav, să fie condiţionată segregaţionist. Naţionalismul conceptului, înainte de 1918. Concluzia nu e şi justă, ne-
e o rămăşiţă a fostei Mitteleuropa, dar era necesar în faţa apărat. Pentru noi, românii, ca să recurgem la un alt exem-
invaziei comuniste interbelice, sună o sinteză a acestor plu, ardelenismul, promovat la nivelul axiologic de orgoliu
opinii. Naţiune, conştiinţă naţională, identitate, au fost naţional de către Şcoala Ardeleană şi de secolul iluminist
dominantele definiţiei organiciste a Mitteleuropei (Europei (XVIII), ne înglobează automat în definiţia unei culturi de
Centrale), iar naţiunea, în Europa Centrală (Mitteleuropa), sorginte mitteleuropeană. Seria unor „bildungs” naţionale,
irumpe din anvergura şi infuzarea de tradiţii şi obiceiuri model mitteleuropean cultural şi artistic, se regăseşte uşor şi
specifice fiecărei naţii. Naţiunea, s-a spus iarăşi cu folos, la români, până azi. La anii 1840, cultura şi literatura româ-
e scopul final în Europa Centrală, şi asta a fost realitatea nă aveau nostalgia străinătăţii ca un imbold dinspre Euro-
şi după 1918, deşi termenul a fost restrâns ca acoperire pa Centrală la acest nivel al abordării noastre, putem spune
geografic-teritorială, după 1918, până la Tisa. că spaţiul mitteleuropean este un conglomerat de mental,
Aproximativ întreagă Europa Centrală impune, îna- mentalităţi, istorie, istoricitate, istorism. Studiul problemei
inte şi după 1918, definiri din perspectiva şi efectele poli- impune restituirea domeniului afectivului, sentimentelor,
ticilor de regionalizare continentală. Chiar astăzi, la orice atitudinilor şi comportamentelor umane, indivizi, colective,
abordare teoretică, regionalizarea, aplicabilă modelului colectivităţi, ceea ce azi, în Vest, devine un act al dramei ci-
Europa Centrală (Mitteleuropa), nu mai poate fi gândită vilizatoare, cum ar zice J. CL.-Chesnais. Iar la consolidarea
ca separare de specificuri, ci armonizare de diferenţieri. Habsburgilor înspre părţile noastre, româneşti, se produc în
Un artizan, prin avantajul propriei experienţe istorice, este varii domenii modernităţi unificatoare şi raţionalizante; ca
chiar poporul român. Pentru el, Europa a fost multă vreme în toate provinciile administrate de Viena, veritabil argu-
sinonimul „streinătăţii”, iar ideea europeană, cum conchid ment istoric pentru definirea Mitteleuropei. Recuperând un
şi Adrian Marino, Nicolae Păun, Vasile Puşcaş, Ovidiu Pe- specific al Europei Centrale, şi la noi (Transilvania, Banat,
cican, Sergiu Mişcoiu sau regretatul academician Pompiliu Crişana, Maramureş, Bucovina) are loc decriptarea structu-
Teodor, între cei puţini înţelegători ai fenomenului, a fost rilor mentale de bază în societăţile tradiţionale la impactul
una fundamental ideologică. Numai că diversitatea con- cu modernitatea.
cettistă în conştiinţa europeană actuală determină alterarea O definiţie a mitteleuropenismului s-a consolidat în
definiţiilor regionalizante, după cum o istorie a conlocuiri- mentalitatea vremii (secolul XIX) din modul cum fiecare

lor, determinată, motivată prin sine, induce echivalenţele is- naţiune a ştiut să facă faţă naţionalismului integrator
torii paralele-identităţi ermetice (alogenii). Un exemplu sau habsburgic. Aceeaşi teză dialogistă, în vigoare şi azi,
un caz, realmente, ar fi din nou naţiunea noastră printr-un afirmă între determinările conceptului de Europa Centrală
exemplu fundamental: păstrând statutul de teritorii mit- legătura dintre naţiunile zonei, ca amintire a prezenţei
teleuropene, provinciile româneşti de dincoace de munţi fiecăreia într-un stat multinaţional, cândva sub sceptrul
„nu au lăsat să li se fure sufletul.” Vienei iar definiţia europenismului central (multietnic),
În secolul XVIII s-a pus baza conceptului aşa- la românul A. C. Popovici, e rezultatul tentativei comune
zicând organicist de Europa Centrală, multă vreme greşit austro-române împotriva impetuozităţii elementului politic
originat în neoconservatorismul tezelor lui E. Burns, dar maghiar. Numai că dinamicile mitteleuropenismului, din
şi al celor tutelate de H. şi Brook Adams ori de Irving relaţia convergent/divergent, sunt lesne identificabile pe
Balbitt, care vorbesc de un declin societal global dezvoltat traiectul polemicilor de sensibilitate şi dispută religioasă,
pe fundalul solidarismului promovat de Auguste Comte între catolicism şi ortodoxie. Iluminiştii au încadrat, în
şi a organicismului lui Spencer. Oricum, însă, definiţia terminologiile panteismului adaptat secolului raţiunii, şi
reformulează şi conceptul istoriei şi al istorismului care, în teoria Mitteleuropei, dar ortodoxismul versus catolicismul
,
Europa Centrală, alcătuieşte materia primă a ideologiilor definesc Europa Centrală ca spaţiul cultural în care, din
etniciste, fundamentaliste, multă vreme şi după războiul al aceste divergenţe teologice, rezultă înălţarea culturii la
doilea. La bizantini, în vremea Comnenilor, termenul „Im- Logos, la izvoarele ei celeste, transformând, fundamentând
periul de Răsărit” era alterat de extensiunea teritorială din- înainte de toate, cultura multietnică, realitate a comunicării.
colo de Balcani şi de spaţiile atinse de elenism, fiind înlocuit Conceptualismul lui Clinton Rossiter şi W. Stankiewicz
cu noţiunea de Evropae nostra. Structurările conceptului şi sprijină ideea numai că, aşa cum spunea cineva, „politica
definiţiilor Mitteleuropei, poate chiar a metaforicului homo testează întotdeauna validitatea unei ideologii, fie ea
europaeus, presupun obligatoriu seria următoarelor compo- terminologică”. Spre exemplu, definiţia europenismului
nente, aidoma unei ideologii: reprezentări, idei, principii, central (multietnic), precum la românul (bănăţean) A. C.

Pag. 37