Page 40 - Revista Morisena_nr_2_2016

MORISENA nr. 2/2016

Popovici, e rezultatul tentativei comune austro-române ravei romanizări, copleşit de slavism. Abia la finele veacului
împotriva impetuozităţii elementului politic maghiar. luminilor, termenul devine concept în sine mai ales pentru
O altă definiţie românească, în februarie-martie 1947, că secolul al XVIII-lea reabilita termenul mai vechi, al lui
a fost întreruptă în uzanţa ei ştiinţifică de venirea Marsile de Padove. Conceptul e, deci, unul social-istoric,
comuniştilor la putere. Ea a fost promovată de revista nu doar marcă a unei istorii, şi lucrul cel mai important de
şi gruparea „Pygmalion”, a lui J. Popper, insistând pe reţinut ar fi acesta: iluminiştii au îmbrăcat conceptul în soci-
ideea că Europa Centrală a fost, este şi va rămâne ologie istorică, l-au adaptat realităţii, l-au coborât din utopie
teritoriul ştiinţei soluţiilor imaginare. în real. Revenind la veacul XVII, nimeni nu rosteşte prea
Dinamicile mitteleuropenismului exultă din relaţia des şi riguros negaţia mitului Europei Centrale care s-a con-
convergent/divergent între catolicismul şi ortodoxia dună- struit ca efect al Războiului de 30 de Ani. Dar pentru secolul
reană. Dar naţiunile sunt cele ce consacră aspiraţia dreptu- luminilor, pentru veacul XVIII în care, treptat, şi evreii îşi
lui natural şi definesc, de exemplu, imperialismul Vienei dobândesc libertăţile aşa-zicând de habitat (anularea margi-
în Europa de Centru. Or, chiar din interbelic, schimbarea nalizării locuirii lor în oraşele din Austria răsăriteană, drep-

priorităţilor o dată cu schimbările politice au statuat în Eu- tul de a desfăşura un comerţ neîngrădit pe criterii etnice ş.
,
ropa Centrală, în definiţia ei intrinsecă, celălalt mare adevăr, c. l.), definiţia are şi ea propriile dimensionări. Comunităţile
acela că naţiunea e un model politic şi cultural. În spaţiul ebraice, după interdicţiile de până la 1733, izbutesc şi în Eu-
şi timpul istoriei româneşti chiar şi Ion Antonescu are vi- ropa Centrală să-şi verifice şansele. Paradoxal, în interbelic,
ziunea unei recuperări a armoniei Mitteleuropei, dar numai recrudescenţa teoriei Mitteleuropei se datora lui Hitler care
prin eliminarea influenţei sovietice în zonă. Veacul XX a voia să anuleze rolul de odinioară al Vienei, acela de centru
fundamentat, însă, disiparea vechilor formule de regiona- (economic, cultural, artistic şcl) al continentului, dar după
lism şi inventarea, după modelul vechii Europe Centrale, a războiul al doilea, existenţa unui Occident al dezordinii so-
regionalizării ca etapă în globalizarea eficienţelor fiecărei ciale, obligă în percepţia individului la a recunoaşte un Est
zone din lume. autocrat şi o Europă Centrală a eforturilor de a redefini ar-
La trecerea dintre veacurile XIX şi XX, teza lui monia socială prin armonizările etnice, anulând „violentele
Fr. Valjavec domina abordările în legătură cu o Europa paradoxuri” europene, exact pe criterii formulate, teoretic,
Centrală care se afla între debizantinizare şi occidentalizare. la mijlocului veacului XIX. Spre exemplu, politica exter-
Până în pragul secolului al IX-lea, Constantinopolul era nă a sovieticilor, în interbelic, voia o acaparare, prin baltici,
socotit „noua Romă”, vechea Romă se mutase pe malul a ideii de Europa Centrală. După 1990, însă, retragerea în
Adriaticii, în Ravenna, iar Vindobona (Viena de azi) era sine a politicii ruseşti a provocat demarcarea mai clară EST-
târgul viitoarei Rome (idee îmbrăţişată din veacul XVII VEST cu un intermediar, ca mit politic, Europa Centrală.
şi de Habsburgi, obsedaţi de mitul Mitteleuropei (Europa O concluzie se desprinde, totuşi: Mitteleuropa, din
Centrală). Mitteleuropa, însă, definiţie, concept, termen, a convergent-divergentul ideologicului şi economicului, care
propus în istorie rolul centrităţii austriece, spaţiul geografic au impus regionalizarea economică, a fost şi încă rămâne
al imperativelor pragmatice încălcând imperativele morale un model pentru „celelalte Europe”. E drept, Mitteleuropa a
(dreptul naţiunilor), Viena fiind emblema Centrului fost realizată din fructificarea condiţiilor istorice favorabile,
coagulant. După 1850, în lucrările istoricilor austrieci de la secol la secol, austriecilor. Dar nu cuceririle Habsbur-
precum Schwicker, Vanicek, se promova cultul unui tip gilor au determinat constituirea ansamblului multietnic de-
de cetăţean, preocupat mereu de întărirea caracterului şi finind Europa Centrală, ci asumarea de către fiecare stat a
dezvoltarea integrală ca individ în societate. Monumentele acestei componente-element, calitatea de a fi parte a acestui
barocului nu precumpănesc dincolo de Alpi; aşadar, barocul punct cardinal de pe continent, Centrul cu marginile Sale,
e arta Mitteleuropei, cum goticul e reprezentarea artistică spre Nord, Sud, Est şi Vest. Europa centrală s-a construit
a orgoliului occidental iar arabescul, arta impetuozităţii plurinaţional în epoca modernă şi se reface multicultural,
spiritului oriental. În privinţa vechii/noii percepţii despre spune un excepţional istoric clujean, Ovidiu Pecican. Co-
nivele, utilaje şi climat mental într-un clivaj necontenit borând cronologia, noţional şi mental, termenul Europa
şi aparte, în Mitteleuropa imaginea evreului e alta decât Centrală acoperea, la bizantini, împins ca realitate imago-
în restul lumii ca şi imaginarul sub care el e perceput. logică, spre Vest, şi teritoriul francilor, iar peste veacuri,

Determinismele conceptului, aşadar, consacră şi în lumea Prusia îşi asumă europocentralitatea europeană abia după
contemporană (sau mai ales) schimbarea priorităților o dată ce Bismarck aranjează, negociind, ocuparea teritoriului de
cu schimbările politice.De-aici, abia începând, ar fi declicul nord, Rendburg, ca moştenire a coroanei. Aranjamentul,

noilor abordări. asumat tacit şi tacit acceptat de marii europeni, survine din
Dacă, în secolul XIX, Mitteleuropa a fost un mit po- dezvoltările raţionalismului iluminist pe ideea „suntem cu
litic al convergenţelor centru-margine (margini), înainte cu toţii egali, ca locuire a unui spaţiu restrâns ori lărgit, dar nu
trei veacuri, cel puţin, această parte a bătrânului continent a toţi avem aceeaşi vârstă”. Vârsta fiind aici, desigur, forţa
primit din partea comentatorilor în istorie, începând chiar de orgoliului etnic. Fiindcă abia din secolul XVIII omul are
la celebrul John Scaliger, consacrarea de Europa Mijlocie, şansa unei prime vederi de ansamblu asupra lumii. Concep-
de conglomerat de „ţări” aşezate la egală distanţă de Vestul tul Europei Centrale este unul „expansiv” în teoriile vremii,
moştenirilor gallo-ibero-lusitano-celto-romanice şi Estul fi- alături de punctele Vest (Occident) – Est (Orient) - Sud-Est

Pag. 38