Page 34 - Revista Morisena

MORISENA, anul II, nr. 2 (6)/2017

Dr. Mircea Rusnac urbane „prea populate”, (7) pentru ca nici orăşenii să nu se
(Reșița) plângă că ar fi fost neglijaţi de binefacerile stalinismului!
Prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1952 se specifica
(în articolul VI) că „Ministerul Afacerilor Interne poate, pe
Deportarea bănățenilor în Bărăgan baza (…) hotărârii sale, să ordone strămutarea din centrele
(1951) din perspectivă istorică suprapopulate a oricărei persoane, a cărei prezenţă nu
mai este necesară acolo, ca şi strămutarea din localităţi
a acelor persoane, care prin manifestările faţă de popor
obstrucţionează construcţia socialismului în Republica
„Lupta împotriva chiaburilor” a reprezentat o etapă Populară Română. Persoanelor sus-numite poate să li se
obligatorie pentru staliniştii din România în mersul către o stabilească un domiciliu obligatoriu în orice localitate de
societate ideală din punctul lor de vedere, conform cu teoria pe teritoriul ţării.” (8) H.C.M. nr. 326/S din 27 august 1951
marxist-leninistă, a egalităţii în sărăcie. De aceea, încă din conţinea indicaţii în legătură cu înfiinţarea de noi localităţi,
momentul aplicării mult mediatizatei reforme agrare din în care să fie aşezate familiile celor deportaţi din diferite
1945, a urmat un proces de diminuare a venitului particular regiuni ale ţării. (9) Procedeul deportării, intens utilizat în
în mediul sătesc. După acapararea integrală a puterii în Uniunea Sovietică, era considerat şi de staliniştii autohtoni
stat şi transformarea României în democraţie populară de cel mai potrivit pentru rezolvarea „problemei chiabureşti”.
tip sovietic, asaltul împotriva ţăranilor înstăriţi a devenit Mai ales că, împotriva stărilor de lucruri insuportabile, se
prioritate generală. În septembrie 1948, liderul suprem al înteţeau reacţiile de protest ale ţărănimii. De exemplu, în
partidului-stat stalinist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, declara: vara lui 1949 au avut loc răscoale ale ţăranilor din judeţele
„După reforma agrară care a expropriat clasa moşierilor, Bihor şi Arad împotriva colectivizării, ca şi a sistemului
s-a mai menţinut clasa capitalistă cea mai numeroasă – aberant de colectări. Ca represalii, o serie de participanţi
chiaburimea – care, după celebra expresie a lui Lenin, la aceste mişcări au fost executaţi, iar alţii dislocaţi. (10)
generează capitalism zi de zi, ceas de ceas, spontan şi în Cam în aceeaşi perioadă, a „luptei finale împotriva
proporţie de masă.” (1) În consecinţă, decretul nr. 83/1949 chiaburimii”, conducerea stalinistă a ţării mai era
naţionaliza şi ceea ce se defineau atunci drept „proprietăţile preocupată profund şi de o altă problemă, tot atât de
moşiereşti nedivizate în urma reformei agrare din 1945.” (2) importantă: Iugoslavia! Conflictul Stalin-Tito din acei ani
Plenara Comitetului Central al Partidului a îmbrăcat forme de-a dreptul groteşti. În raportul său,
Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949, care declanşa intitulat Partidul Comunist din Iugoslavia în mâinile unor
nefastul proces al colectivizării pământurilor, constata, asasini şi spioni, prezentat la consfătuirea Cominform-ului
în stil stalinist, „ascuţirea luptei de clasă dintre ţărănimea (Biroului informativ al partidelor comuniste şi muncitoreşti)
săracă şi mijlocaşă, pe de o parte, şi chiaburime, pe de din noiembrie 1949, Gheorghiu-Dej atrăgea atenţia
altă parte.” (3) Cu acea ocazie, a fost adoptată şi hotărârea asupra pericolului infiltrării unor elemente duşmănoase
privind necesitatea „îngrădirii şi lichidării elementelor în rândurile partidului: „Vigilenţa maselor trebuie să ia
capitaliste în agricultură.” (4) Tot atunci, acelaşi forme organizatorice. Trebuie să demascăm şi să stârpim
Gheorghiu-Dej conchidea: „Trebuie să ne fie nouă înşine în rândurile noastre elementele naţionaliste burgheze şi pe
clar că, lovind în chiabur, vom întări alianţa noastră cu toţi agenţii imperialismului, sub orice formă s-ar ascunde.”
ţărănimea mijlocaşă şi cu cea săracă.” (5) (11) Iar într-o altă expunere în faţa activului de partid din
La 7 aprilie 1950, el adăuga: „Elementele 8 decembrie 1949 afirma: „Populaţia muncitoare sârbă, în
chiabureşti, care îşi văd îngrădită posibilitatea de a jefui întregul ei, trebuie să fie o forţă activă în lupta împotriva
oamenii muncii, trec la acte teroriste, la acte de sabotare a bandei de spioni şi asasini a lui Tito-Rankovici. Banda
colectărilor şi însămânţărilor, la încercări de compromitere a Tito-Rankovici caută să infiltreze în rândurile acestei
cooperativelor şi în special a tinerelor gospodării colective. populaţii pe agenţii ei plătiţi. Noi trebuie să obţinem ca
Cu viclenia sa caracteristică, chiaburul împrăştie tot felul poporul muncitor român şi naţionalităţile conlocuitoare,
de zvonuri mincinoase privitoare la gospodăriile colective, inclusiv populaţia muncitoare sârbă din R.P.R., să formeze
pentru a speria şi intimida pe ţărani. În acţiunea lor un zid de nepătruns pentru agenţii criminalei clici de spioni
tâlhărească, chiaburii sunt ajutaţi, mai ales în Ardeal, de şi asasini a lui Tito.” (12)
elemente reacţionare ale clerului catolic şi de diferite secte Ca urmare, numeroşi intelectuali şi fruntaşi ai
religioase, în sânul cărora se camuflează elemente legionare, sârbilor din România au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.
fasciste şi spioni anglo-americani.” (6) În câteva cuvinte, Procesul „trădătorilor şi spionilor titoişti”, judecat de
Gheorghiu-Dej sintetiza astfel întreaga concepţie stalinistă Tribunalul militar din Bucureşti între 1-7 august 1950, s-a
asupra ţărănimii, procopsită cu „colectări” şi „gospodării soldat cu trei condamnări la moarte (Djuro Basler, Nicola
colective”, faţă de care nu se putea reacţiona decât cu riscul Milutinovici şi Vidosa Nedici) şi alte nouă condamnări
etichetelor de „legionari”, „fascişti” şi „spioni”! variind de la muncă silnică pe viaţă la 3 ani închisoare
Apoi a fost adoptată hotărârea Consiliului de corecţională (Miloş Todorov, Boşco Laţici, Bojidar
miniştri (H.C.M.) nr. 1154 din 26 octombrie 1950, prin care Stanoievici, Milorad Adamov, Miladin Silin, Angelco
era reglementat modul de mutare şi domiciliu în centrele Peiovici, Jiva Petrov, Svetomir Radosavlievici, Nicola

Pag. 32