Page 37 - Revista Morisena

Revistă trimestrială de istorie

continuare, beneficiind de rezultatele lăudabilelor strădanii în casa noastră. L-am trezit pe tata ca să le deschidă. Şi
ale acestora, vom prezenta pe scurt situaţia din 32 de imediat mi-am dat seama ce se întâmplă. În sâmbăta aceea,
localităţi bănăţene, enumerate în ordine alfabetică. B.B.C. a presupus posibilitatea luării unor măsuri aspre
împotriva aşa-numitelor «elemente reacţionare» şi iată, s-a
Belobreşca adeverit, dar nu ştiam nimic cum ne va fi soarta viitoare.
Când au intrat înăuntru – şi erau ei şase – mama lor,
Radenco Raichici: „Ei, după miezul nopţii, au venit erau cu armele pregătite să tragă. Au început imediat să
şi au bătut în geamurile de la stradă şi au întrebat… iar eu facă apelul, să ceară buletinele de identitate, iar apoi ne-au
ascult, de fapt ascultam eu şi unul Coda, un activist de la citit «pricazul» potrivit căruia trebuia ca în decurs de trei
Socol… că am şi băut după meci, că era sărbătoare. Când ore să ne facem bagaje cu cele mai necesare lucruri şi să fim
îmi spune: «ăştia întreabă de tine». Şi ne pomenim că bat pregătiţi de plecare. Am început să ţipăm şi să ne învârtim
la uşă. Era un ofiţer de la grăniceri şi şeful postului din prin casă de parcă ne-am fi pierdut minţile. De nimic nu
Belobreşca. Au venit după mine la Radimna. Pe ai mei de ne mai ardea. Când au venit să ne ducă la tren, am rămas
acasă i-au ridicat şi apoi au venit după mine (…). Atunci uimiţi. Nu ne-am făcut bagaje nici cât să putem umple o
am venit la Belobreşca drept la postul de Miliţie. Acolo căruţă. Iar în urma noastră rămânea o avere întreagă. Ne-
dormeau pe jos toţi cei pe care i-au găsit prin sat. Pe toţi au zis: «Ce faceţi, oamenilor, e chinul vostru, mai luaţi că
i-au înghesuit aici. Erau din Câmpia, din Zlatiţa. Apoi cine ştie unde vă vor duce, Siberia e departe!»” (40)
şeful (de post, n.n.) a mers cu mine până la părinţii mei.
Ei erau deja cu bagajele făcute, iar în faţa casei e postată Berlişte
o santinelă (…). Nu puteam să luăm nimic. Ne-au dat un
camion mic, un «Molotov», şi Bojana aceea care locuia la Ion Micşa: „Pe la trei m-am sculat să iau un tren
noi şi-a încărcat şi ea din lucrurile sale, cum am pus şi noi la 5. Când deschid poarta, un soldat (…). Între timp au
lucrurile noastre.” (38) ajuns şi socrii şi atunci mi-au spus: «Decizia Ministerului
de interne, nr. 200, în termen de trei ore părăsiţi domiciliul,
Beregsău Mare mai aveţi dreptul să luaţi o vacă, doi cai, o căruţă şi ce
mai încape în vagon» (…). Noi ne-am pierdut, eram
Simion Belmustaţă: „Noaptea… c-am aşteptat, dezorientaţi toţi, nu ştiam pe ce să punem mâna, îndată
văzând armata încadrată în comună, am plecat, am fost s-a făcut şi ziuă (…). Am avut noroc c-am adunat în căruţă
fugit şi-am tras acasă la ora unu şi după ce-am ajuns acasă mâncare şi haine, însă restul a rămas acasă, animale, oi şi
ne-am sculat, am stat de vorbă şi-am aşteptat, că n-am ştiut vaci…” (41)
ce se întâmplă, cum ne duce, pe unu, pe capii de familie
sau pe toţi? La un moment dat, pe la două, două şi jumătate Beşenova Nouă
se aude pas. Arma cu baioneta pe ea şi am văzut că era
unu înapoi de noi şi i-o lăsat acolo şi a venit aici. Erau Iosif Schäfer: „Şi atunci, într-o zi, dimineaţa cam
militari şi un fel. Pe toţi ne-o adunat: cine face parte din pe la ora 3 a bătut la fereastră. Cine e? Am deschis. A fost
familia asta? Ne-o băgat în cameră, ne-o-nchis şi ne-o spus
ordinele: că veţi fi ridicaţi şi deportaţi de pe locurile astea. armata şi Miliţia. Şi a spus să vă pregătiţi, că-n timp de 3
Atât am întrebat, că unu singur, doi, ăi tineri sau?… «Nu! ore… puteţi lua ce doriţi, dar în timp de 2 sau 3 ore să fiţi
toată familia!» Când am auzit că toată familia, parcă o fost gata pregătiţi, că veţi pleca din sat. Unde? Nu ne-au spus
mai uşoară plecarea, că plecăm toţi. (…). Şi-atuncea au fost aicea. Bunică-meu când deschidea
Şi care i-or adus pe străinii ăştia, care ne-or dat oblonu ca să vadă ce se petrece aicea, ziceau că trage dacă
dispoziţiile de plecare, s-or adăpostit în stradă, după rugi, nu închide oblonu.” (42)
după pomi, ca să nu-i cunosc, dar erau localnici. Nu am
văzut, că nu am mai fost curios să văd, dar atâta, ne-o lăsat Bobda
câte-un soldat în permanenţă-n curte, să nu luăm legătura
cu alţii şi să ne împachetăm ce ne-o dat instrucţiuni şi să Gligor Talianu: „În ziua de Rusalii, era rugă la
ne pregătim, că vor veni căruţe şi ne vor duce la gară. La noi în sat, şi a doua zi, lunea. Am trăit bine cu secretarul
gară deja era – cam cu două-trei zile-nainte – garnitura politic de la noi din sat, că la fratele lui eu eram, cum să
de vagoane, de vite, nu vagoane. La care ni s-o pus la spun, givăr, copiii mei o ţineau pe mireasa de mână pe la
dispoziţie un vagon şi-acolo bagă ce poţi şi ce crezi că-i cununie, ştii? Ne ţineam ceva aşa, apropiaţi unu de altu. Şi
mai important. O trebuit sub ameninţare şi sub forţa lor să ăla mă cheamă de la horă, să-mi spună: «Du-te acasă, nu
facem acest lucru.” (39) mai sta!» – «De ce?» – «La noapte te ridică.» – «Da, zic,
cum? Numa pe mine singur sau pe toţi?» – «Nu-ţi spun
Beregsău Mic nimic, du-te, te rânduie şi-ţi vezi de treabă, da nu spui la
nimeni nimica, că eu ţi-am spus.» Bine. Iau pe nevasta,
Milan Popov: „Pe la ora trei după miezul nopţii, spun haideţi acasă, că uite ce mi-o spus. Lasă, că nu se
loviturile sălbatice în uşă şi în geamuri au adus nelinişte poate treaba asta. Bine.

Pag. 35