Page 42 - Revista Morisena

MORISENA, anul II, nr. 2 (6)/2017

Rusova Nouă Când a fost totul încărcat, am aşteptat până la ora două
după-amiază, până ce a venit miliţianul, care mi-a cerut
Valeria Munteanu: „La ora 5 or venit vreo 3-4 să-i semnez că mă mut de bunăvoie.” (75)
persoane înarmaţi. S-or băgat înăuntru, chiar nici n-am
fost sculaţi, eram în pat, or venit şi-or zis: «Vrem să vă Sânnicolau Mare
luăm buletinele la fiecare din casă! (…). În termen de
câteva oare, să vă luaţi tot ce aveţi, ce puteţi să luaţi în Ioţa Miatov: „Pe la trei dimineaţa, mă trezeşte
câteva căruţe.» Şi nu ştiu cât ne-o dat: 2 sau 3 căruţe ne-o soţia (…). Nu trebuia să-mi explice nimic. Auzeam nişte
dat, ca să ne punem şi animale şi tot ce vrem, ce putem bătăi puternice, persistente în uşă. A apărut un ofiţer de
să luăm. Şi-atuncea ne-am început şi ne-am împachetat Securitate, însoţit de soldaţi ori miliţieni, nu prea sunt
(…). Atuncea ne-am pregătit, ne-am luat ce-am putut, sigur ce erau, pentru că nu-i vedeam bine. «În decurs de
de-a rămas casa, că doar era pregătită pentru sărbătoarea trei ore să vă adunaţi lucrurile şi aşteptaţi», ne-a ordonat.
asta. Şi-atuncea ne-am pregătit cu haine, cu tot ce ne era Va veni un camion care vă va duce într-o altă regiune.
strict necesar.” (71) Aici nu sunteţi în siguranţă, ne aşteptăm la o ciocnire
între armata iugoslavă şi armata noastră. Mă uitam la el
Saravale neîncrezător. Noi suntem aproape de graniţă şi ştim ce
se întâmplă şi pe partea asta şi pe partea cealaltă, chit
Duşiţa Veselinovici: „Cu nostalgie aştept ziua de 18 că pentru noi graniţa este închisă. Pe diverse canale
iunie şi mă întreb: al câtelea an este? Aducându-mi aminte primeam veşti de la rude şi prieteni din partea iugoslavă
de acel jalnic şi trist 18 iunie 1951, când, fără vreo vină a Banatului. Ştiam că nu se pregăteşte un atac împotriva
măcar, ne-au adunat în toiul nopţii, cu mic, cu mare, pe României. Şi nici armata română nu e pregătită să
toţi, şi ne-au izgonit din casele noastre. Am devenit oameni provoace o ciocnire armată.” (76)
fără căpătâi. Cât ai clipi din ochi, am pierdut tot ce am avut Delia Toconiţă Mecotă: „Noi, ca oricare buni
şi ce am moştenit de la bătrânii noştri, moştenire pe care ei creştini, prăznuiam Rusaliile, iar ei, acei fanatici, ne
au adunat-o după ani de trudă şi dăruire de sine ca s-o lase pregăteau distrugerea, jucându-se cu soarta noastră. Au
celor mai tineri.” (72) mobilizat convoaiele de trenuri de marfă, ce transportau
Liliana Veselinovici: „Deşi eram mică, de nici şase desigur marfă, dar marfă vie; acea marfă desconsiderată
ani împliniţi, am şi eu amintirile şi trăirile mele. Era una am fost noi: copii, bătrâni, bolnavi, femei gravide, oameni
din frumoasele zile de vară, o mare sărbătoare – Rusalii. de toate vârstele şi, bineînţeles, tineret. Din punct de vedere
Am fost la biserică. Ea era împodobită cu crengi, iar pe jos profesional, majoritatea au fost ţărani. La fel ca tâlharii,
era iarbă. Cei prezenţi au îngenuncheat în timpul slujbei şi eram păziţi de soldaţi înarmaţi. Drumul ce l-am parcurs a
împleteau nişte coroniţe. După-amiază am fost pe terenul fost necunoscut, ca şi staţia de destinaţie (…).
sportiv, unde s-a jucat un meci de fotbal. La întoarcere Luaţi de acasă şi deportaţi, unii dintre noi ne-am
am văzut nişte camioane pline cu soldaţi înarmaţi. În acea despărţit pentru totdeauna de fiinţe dragi. Astfel, şi mama
noapte am fost trezită de zgomote şi bătăi în ceva, iar când mea s-a despărţit de părinţi, pe care nu i-a mai văzut
mi-a mai trecut somnul am văzut-o pe mama plângând şi niciodată; nici la înmormântarea lor nu a fost, pentru că
cum face nişte bagaje împreună cu bunica. La întrebarea ce nici măcar nu a ştiut că i-au murit părinţii, până târziu,
fac acolo, mama mi-a răspuns că ne pregătim să mergem în când a sosit vestea, iar acel domiciliu obligatoriu nu
concediu de vară.” (73) permitea în nici o situaţie părăsirea locului. Bunicul meu
era preot sârb şi i s-a ridicat orice sursă de existenţă, chiar
Satchinez umilitoarea pensie pe care o avea, şi a fost înmormântat
prin grija bisericii şi a oamenilor de suflet.
Dorina Tănaţcu: „Pe noi la ora 12 ne-o ridicat. «Cu Aşa că, a fost suficientă o singură clipă, ca să se
data de astăzi sunteţi arestaţi!» Nu ne-o spus unde ne duce. schimbe tot sensul vieţii. Ne-am luptat cu umilinţa, cu frigul
Ne-am pus bagaju în căruţă, ne-am dus la gară. Ne-o ţinut şi foamea, cu lipsa de apă şi cu izolarea totală, cu dorul de
trei zile. Ne-o dat vagon acolo şi animalele şi noi. Dar ne- casă şi de cei dragi. Printre multele umilinţe la care am fost
am asociat eu cu sora mea şi-am pus caii într-un vagon şi supuşi, nu voi uita când, într-o duminică, a venit miliţianul
mobilă şi ce-am avut am pus în alt vagon.” (74) să mă ducă la Sfatul popular, unde mi s-a impus să spăl
duşumelele şi să-i curăţ bocancii preşedintelui. Nu redau
Sânmartinu Sârbesc cifre statistice cu privire la deportare, ci doar am aşternut
o lacrimă pe condei din amintirile şi durerile noastre (…).
Gavra Bugarschi: „La ora şase dimineaţa au intrat Cât despre această metodă demenţială, specifică
miliţienii şi armata, cam vreo 40 de persoane. Au intrat în sistemului comunist, se pare că nu se doreşte a fi cunoscută
curte-mi şi m-au anunţat că în numele legii Ministerului de lume, iar ea reprezintă o mare filă neagră în istoria
afacerilor interne trebuie să ne pregătim şi în răstimp de acestei ţări (…).
două ore ne strămută în partea cealaltă a ţării (…). Am Noi nu vrem răzbunare, dar nu putem uita anii
încărcat în căruţe mobila şi din haine cât am reuşit (…). petrecuţi şi suferinţele.

Pag. 40