Page 44 - Revista Morisena

MORISENA, anul II, nr. 2 (6)/2017

mers cu soţul şi cu copilul, Herman a avut atunci opt ani (…). cel mai greu. Ne-au bătut pe la orele 2 la uşă şi socrul meu
Şi atuncea când ne-or dus. Au venit dimineaţa, la ora s-a dus să deschidă. Când colo, miliţianul şi un soldat au
patru, la uşă şi or spus că dumneavoastră sunteţi arestaţi, îndreptat arma spre el, au intrat în cameră şi au început să
în numele legii sunteţi arestaţi şi trebuie să părăsiţi casa. citească numele în ordine: al socrului, al soacrei, al soţului,
Şi atuncea am început să plâng. Cum? Am copil mic… al meu şi la urmă al copiilor şi ne-au spus că avem 3 ore
Nimic, nimic, în patru ore trebuie să fiţi gata să mergeţi la la dispoziţie să ne facem bagajele, pentru că ne strămută.
gară! Şi atuncea am împachetat ce-am putut şi am mers la Eram într-atâta de speriată, că nu mai ştiam ce să luăm!
gară. La gară am stat trei zile acolo afară şi trei zile ne-o Când s-a luminat de ziuă, au venit camioanele şi au început
dus la Bărăgan.” (85) să ne facă bagajele. Am mai dat din lucruri şi mobilă la
Elisabeta Roth: „Atunci am venit noi doi acasă de vecini. Vecinii ne-au tăiat un porc şi ne-au prăjit carnea.
la botez, am luat pe Marcela (fiica sa, n.n.), care a avut Noi am avut un miliţian şi un soldat bun şi ei ne-au spus
patru ani, am îmbrăcat-o şi… satu a fost încercuit, dar să ne luăm toate din casă şi să lăsăm casa goală, dar nu am
am avut scară şi coş şi am spus că mergem să luăm nişte putut să luăm totul.” (90)
cireşe. Am avut noroc, am fugit pe aici, prin spate, şi am
ajuns în alt sat, la Igriş. Am avut acolo nişte prieteni, şi Vrani
ei ne-au ţinut pe noi o săptămână, dar au avut şi ei frică
să ţină pe noi. Am ieşit, că acuma credeam că nu se mai Aurel Munteanu: „În anul 1951, era zi de Rusalii,
întâmplă nimica. Când venim înapoi cu căruţa, atingem adică duminică. Şi era la noi pregătit să facă o petrecere
satu, pac, ne-a prins pe noi! Gata am fost! Atunci am tineretu, la Casa naţională, aşa i-a zis atunci, acum l-or numit
venit acasă, au fost alţii în casă, vai şi-amar ce-a fost. Căminul cultural şi… noi eram tânări atunci pe vremea
Atunci ce-i de făcut? Am adunat puţin, un prieten a făcut aia, ne-am dus seara în sat şi odată ne-a anunţat… primar,
bagaju, altfel nimic n-am fi avut. Jandarmerie, Miliţie ce-o fi fost atunci: «Toată lumea acas’,
Na, ne-a dus pe noi la gară, şapte, opt familii, care nu se mai face serbarea asta!» Noi n-am simţit aşa de mare
am fost ultimii. Atunci, haide, plecăm! Atunci ne-a lăsat nevoie; am venit acas’, ne-am culcat, ca-n mijlocu nopţii să
să stăm până a doua zi în gară şi el a fugit acasă să mai ia ne trezim că bat la poartă, la geamuri. Şi când am ieşit, a fost
ceva de mâncare. A venit şi a mai luat repede nişte cartofi un militar, un jandarm sau miliţian, cum l-o fi chemat, şi a
din grădină. Ăsta a fost norocu. Atunci n-am putut să fierb, intrat înăuntru în cameră, şi ne-a adunat pe toţi din familie
n-am avut nimic, numai am ras cartofi cruzi şi aşa i-am dat într-un colţ al casei… într-un colţ al camerei, şi ne-a cetit
să mănânce. Şi am mers mai departe.” (86) ordinul de deportare. Şi-a spus: «Din momentul de faţă
veţi fi deportaţi din comună în altă localitate. Vă pregătiţi
Variaş în câteva ore de plecare.» Asta a fost tot ce ştiu. N-am ştiut
cine merge, unde merge (…). Şi aveam voie să luăm cu noi
Catiţa Marin: „Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri! o vacă, un cal, ceva păsări.” (91)
S-au întâmplat toate acelea în ziua de 18 iunie, la ora 1 Gina Sterian: „…Odată am auzit bătăi mari în poartă
din noapte. Ne-au trezit din somn nişte voci bărbăteşti şi în geam (…). Şi-am ieşit la geam. Şi am văzut doi militari,
necunoscute: Haide, sculaţi-vă şi pregătiţi-vă de plecare, a şi zic: «Deschide!» Şi eu zic: «Nu deschid până mâine!»
ordonat ofiţerul, care era însoţit de încă doi soldaţi. Nici nu Tot am luat-o sub formă de glumă. Au insistat, au bătut cu
ne-am dat bine seama despre ce e vorba, că a şi venit un armele în poartă. Şi-atuncea au venit înăuntru, cu pistoale
nou ordin: Puteţi lua cu voi doi cai şi o căruţă, o vacă, doi automate legate la gât: «În numele legii, vă adunaţi toată
purcei, îmbrăcăminte, alimente necesare şi toată mobila. familia…» (…) Toată lumea era speriată. Fiecare dintre
Pentru asta aveţi la dispoziţie un vagon de vite şi mai aveţi noi – după aceea, când ne-am întâlnit pe parcurs -, fiecare
două ore să vă împachetaţi. Am adunat ce am putut şi le- a crezut că el este izolat, un caz izolat şi probabil din lipsă
am înghesuit într-un vagon.” (87) de spaţiu casele mai mari le evacuează şi probabil că ne
Liubiţa Arsin Petcov: „Ca şi toţi deportaţii, şi noi ducem în altă parte (…). Şi-au zis: «Nu, domnule, plecaţi
am pornit din satul nostru la 18.06.1951, călătorind în definitiv din sat!» «Unde?» «Nu vă interesează!»
vagoane obişnuite de vite. Pentru că erau mai puţine Lumea a trăit cu ideea asta, că ne duce în Siberia.
vagoane, familia noastră au «cuplat-o» cu altă familie, Deci, fiecare a devenit aşa de pasiv, n-a vrut să ia nimeni
aşa că am avut un vagon pentru vite şi altul pentru oameni nimica (…).
şi copii.” (88) După două ore am plecat. Când am ieşit din casă,
Olga Constantinov: „La Variaş, unde am terminat am văzut că era strada plină, de sus până jos, în stradă erau
clasa întâi a şcolii generale, în ziua aceea era nelinişte. numai căruţe, militari, lume care plângea.” (92)
Mulţi militari şi miliţieni patrulau pe străzi (…). Pe la trei
dimineaţa m-a trezit ordinul armatei să ne împachetăm Zlatiţa
lucrurile. Mai întâi ne-au zis că putem lua geamantane, apoi
au aprobat să luăm şi patul, vaca, un cal… Pe la prânz am Rada Jigum: „Era la miezul nopţii între 17 şi 18
ajuns la gară, care fremăta de oameni, vite şi căruţe…” (89) iunie. A venit armata, a înconjurat satul, a înconjurat casa
Biserca Constantinov: „După mine, începutul a fost şi mi-a bătut în uşă. Şi au zis: «În două ore să vă pregătiţi,

Pag. 42