Page 48 - Morisena - Revista trimestriala de istorie

MORISENA, anul III, nr. 1 (9)/2018

pentru cutezanţa de a pleda, în articolele sale, pentru frontispiciul instituţiei, „readus în actualitate de condeiele
drepturile conaţionalilor săi. unor scriitori ca G. Călinescu, Cezar Petrescu şi E.
Lovinescu, […] cu numele unui tenoraş”. După ce deplângea
Teatrul lugojean a purtat şi numele lui Mihai tarele epocii („a guşaţilor deveniţi prin demagogie miniştri,
Eminescu a tenorilor cu gâtul pâlnie şi frunte de lăţimea unghiei”),
Zaharia Stancu făcea trimitere, în finalul pamfletului său,
În octombrie 1934, printr-o decizie adoptată de la pedeapsa biblică prin lovirea cu pietre: „Dacă ar fi bătut
Primărie, Teatrului Orăşenesc din Lugoj, cunoscut şi sub cu pietre pentru această faptă, primarul din Lugoj tot n-ar
numele de Teatrul Comunal, i-a fost atribuită denumirea de fi îndestul de pedepsit” (Zaharia Stancu, Însemnările şi
Teatrul „Mihai Eminescu”, care urma să fie inscripţionată amintirile unui ziarist. Sarea e dulce, Editura de Stat pentru
pe frontispiciul edificiului în limbile română, maghiară şi Literatură şi Artă [Bucureşti, 1955], p. 359-360).
germană („Banater Bote”, Lugoj, XXXVI, 78, 1934, 3: Das Zaharia Stancu, care, prin tonul său, anunţa epoca
Munizipaltheater wird zu „Eminescu” Theater umgetauft). proletcultismului, al cărui obedient şi zelos locotenent
Denumirea a avut însă o existenţă efemeră. Cu prilejul avea să devină, nu avea cum să înţeleagă specificul unei
festivităţilor dezvelirii bustului lui Traian Grozăvescu urbe cu o pronunţată vocaţie muzicală, cu seculare tradiţii
(amplasat vizavi de Teatru, operă a sculptorului Radu interculturale şi plurilingve.
Moga), desfăşurate în 6 decembrie 1935, printr-o hotărâre
a administraţiei locale s-a stabilit actuala denumire, Teatrul Iosif Vanciu
„Traian Grozăvescu”.
Evenimentul dezvelirii bustului lui Traian Grozăvescu În 27 aprilie 1944 se stingea din viaţă, în plină forţă
a reunit principalele reuniuni corale lugojene (Magyar creatoare, unul din marii actori bănăţeni, Iosif Vanciu, născut
Dalárda, Lugoscher Gewerbe-Liederkranz şi Corul „Ion la 1901 în comuna Nadaşd din judeţul Vas (azi în Ungaria),
Vidu”, care au interpretat, în preludiul concertului festiv, stabilit apoi cu familia la Lugoj, un răsfăţat al publicului
propriile mottouri), Orchestra Societăţii Filarmonice şi bucureştean, clujean şi timişorean, cu 197 de roluri la activ.
cea a Regimentului 17 Infanterie, ce au oferit un concert Dramatica despărţire de scena Teatrului Naţional din Cluj şi
festiv pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu”. Opera de catedra de actorie a Academiei de Muzică şi Artă Dramatică,
Stat din Viena, din motive neprecizate, a declinat invitaţia unde fusese angajat, în 1920, după Marea Unire, după un
de a participa la festivităţi. Opera Română din Cluj a fost stagiu de un an petrecut pe scena naţionalului bucureştean, a
reprezentată prin prof. Victor Papilian, directorul instituţiei. fost deplânsă în principalele periodice bănăţene şi ardelene.
Au omagiat memoria ilustrului tenor Silvia Secoşan- Iată, spicuite, câteva impresii evocatoare (din cuprinsul
Humiţă, profesoară la Conservatorul din Timişoara (Două mensualului bucureştean „Teatrul” – XI, 12, decembrie
poeme pe versuri de H. Heine, Doină şi Cântec de leagăn 1966, p. 79-83 –, într-un articol semnat de Ion Olteanu,
de Sabin Drăgoi), Gheorghe Dippon (Arie din Luisa Miller dedicat istoricului Teatrului Naţional din Cluj), în care sunt
de Verdi şi Santa Lucia de Mario, acompaniat de dra Hedda exprimate aprecieri elogioase la adresa vrednicului slujitor
Klöss, profesoară la Conservatorul lugojean, absolventă la al Thaliei, considerat unul dintre cei mai buni interpreţi ai
Musikhochschule din Dresda), Francisc Balogh (Arie din lui Caţavencu din istoria teatrului românesc:
Flautul fermecat de Mozart şi Icoană sfântă de Vereşan). „Cu Caţavencu, intrepretat pentru prima oară critic-
Gheorghe Dippon şi Francisc Balogh, acompaniaţi de M. distanţat, după ştiinţa noastră, şi cu Ghiţă Boncioc, din piesa
Popovici, au cântat în duet A căzut o sară lină de Ciprian Aricii de I. C. Merişescu, Iosif Vanciu se impune cu un
Porumbescu, Orchestra Societăţii Filarmonice, dirijată de crez, nu numai cu o creaţie izolată. El a murit fulgerător, şi
Friedrich Gerber (conducătorul Orchestrei Regimentului 17 gândurile lui şi ale altora s-au impus în teatrul nostru. Iată
Infanterie), Simfonia a VIII-a de Schubert, iar Corul „Ion ce se spunea în cronica bucureşteană despre el în cele două
Vidu”, aflat sub bagheta lui Filaret Barbu, Recviem din roluri amintite:
opera Don Pasquale de Donizetti şi Corul peregrinilor din «Iosif Vanciu e un excelent comediant şi unul din
Tannhäuser de Wagner cei mai buni Caţavencu pe care i-am văzut, ceea ce este un
La doar câteva zile de la festivităţile dezvelirii record pentru un actor de obârşie bănăţeană, care nu îl are
bustului lui Traian Grozăvescu şi atribuirea numelui marelui în sânge, sau mereu în vecinătate, pe eroul lui Caragiale»
tenor vechiului Teatru Orăşenesc (10 decembrie), Zaharia (Petru Comarnescu). Sau, după cum afirmă un alt cronicar:
Stancu reacţiona virulent, printr-o tabletă publicată în presa «Valoarea incontestabilă a acestui actor, înţelepciunea lui,
bucureşteană, la actul prin care primarul Lugojului (dr. inteligenţa cu care şi-a înţeles rolul, calităţi foarte rare pe
Alexandru Bireescu) înlocuia numele lui Eminescu de pe care d. Vanciu a ştiut să le pună natural în evidenţă. Ghiţă

Pag. 46