Page 61 - Morisena18_2020

Revistă trimestrială de cultură istorică

Drumul de la Paris până la Viena și apoi la Buda Sibiu. Aici va fi și obținut informațiile pe care a socotit
nu i-a reținut colonelului francez atenția în mod deosebit, necesar să le rețină în însemnările sale de călătorie. Din
el mulțumindu-se doar să constate că „nu se pot întâlni ceea ce aflase, populația Transilvaniei ar fi numărat în
decât deosebiri fără de importanță în ceea ce privește jur de 1.400.000 de suflete. Mirarea i-a fost însă mare,
moravurile și obiceiurile diferitelor țări prin care treci. ca unuia care nu cunoștea defel țara, că Transilvania nu
Gradul de civilizație este aproape același.” Ajuns în pusta era locuită de transilvăneni, ci de patru popoare diferite
ungară, Sébastiani a fost dominat de un sentiment de nu numai ca etnie, ci și din puncte de vedere confesional.
dezolare pe care i-a produs-o atât monotonia peisajului, Ce-i drept, germanii îi erau cunoscuți ca atare, doar că – a
cât și numărul mic de localități întâlnite pe drumul de la constatat cu nedumerire colonelul francez – limba celor din
Pesta la Szeged. Despre populația din pustă a constatat că Transilvania „este o germană străveche (sic!), de neînțeles
„este la fel de ignorantă pe cât e de săracă.” Nici Szegedul, pentru toate popoarele de acum din Germania.” Pentru
care „se aseamănă mai mult cu un sat mare, prost construit Sébastiani, Sibiul, fosta capitală a Transilvaniei, era „un
și neîngrijit, decât cu un oraș”, nu i-a făcut o impresie mai oraș așezat foarte plăcut”, numărând 25.000 de locuitori
bună. A remarcat doar – militarul din el nu s-a dezmințit deopotrivă cu o garnizoană numeroasă – chiar dacă nu era
–, că fortificația de acolo se afla într-o stare deplorabilă, fortificat, așa cum susține în mod surprinzător, dar greșit –,
departe de a oferi posibilități de apărare. deoarece se afla aproape de hotarul cu Țara Românească.
După trecerea Tisei în Banat, Sébastiani a remarcat Despre Cluj, colonelul francez a aflat că era capitala și
că regiunea „este mai rodnică, mai bine cultivată, iar orașul de reședință al guvernatorului Transilvaniei, iar
populația sa este considerabilă”, ea sporind zi de zi prin despre Brașov, că „este un mic oraș militar (sic!), slab
emigrări din Țara Românească, o aserțiune lipsită de altfel fortificat.” Tot la Sibiu, Sébastiani a mai reușit să afle că în
de orice temei. În drumul său spre Timișoara, trecând Transilvania erau staționați 11.000 de militari, între aceștia
probabil prin Cenad și Sânnicolaul Mare, colonelul 1.500 de cavaleriști, cărora li se adăugau două regimente
francez și-a simțit flatat orgoliul național atunci când a de infanterie, desigur cele două regimente românești de
amintit de existența coloniștilor francezi din Lorena graniță cu sediile de stat-major la Orlat și Năsăud. Cu acest
așezați în opt sate, „cele mai populate și mai bogate din prilej colonelul francez a remarcat caracterul special al
Banat.” A rămas însă surprins de numărul încă mare de acestora: pe timp de pace, soldații, plătiți cu o soldă „foarte
mlaștini din acea parte a Banatului, datorită cărora frigurile modică”, își lucrau pământul, aflându-se necontenit sub
erau un fenomen obișnuit în cursul verii și mai ales al comanda ofițerilor lor.
toamnei. Ajuns la Timișoara, colonelul Sébastiani a fost De la Sibiu, prin trecătoarea Turnu Roșu, Sébastiani
profund impresionat, ca militar, de mărimea fortificațiilor a trecut pe la Câineni în Țara Românească. Drumul de la
orașului, afirmând că „în zilele noastre ai avea nevoie de o Câineni la Sălătrucu l-a descris drept foarte anevoios și
armată întreagă pentru a-l apăra.” De altfel, fiind primit de primejdios. Continuându-și apoi călătoria „printr-o câmpie
comandantul militar al Banatului, generalul conte Johann continuă”, el a ajuns la București, fiind impresionat de viteza
von Soro, Sébastiani a aflat că ar fi necesari 14.000 de cu care alergau caii de poștă: „Aici (în Țara Românească –
soldați pentru a fi asigurată rezistența cetății în cazul C. F.) parcurgi într-o oră două stații de poștă din Franța!”
unui asediu. Cu acest prilej, colonelul francez a ținut să Impresia pe care i-a făcut-o Țara Românească n-a fost defel
contrazică ceea ce afirmase fostul consul francez de la favorabilă ochiului critic neavizat al călătorului francez:
București, Claude Émile Gaudin (1795-1796) în legătură „Țara ar putea fi de mare rodnicie, dar lipsa completă de
cu importanța cetății Timișoara în cazul unor operațiuni dezvoltare a făcut din ea un pustiu (sic!).” Ajuns la București,
militare desfășurate în Ungaria. În opinia lui Sébastiani, în capitala țării, Sébastiani a crezut că a nimerit într-un
cetatea Timișoara, care se afla pe o câmpie deschisă, putea foburg prăpădit: „Este un sat imens, foarte murdar, pavat cu
fi ocolită sau blocată de inamic în cazul în care i s-ar fi scânduri”, care număra cam 60.000 de locuitori. Din ceea ce
tăiat, la Tisa, orice posibilitate de ajutor venit din Ungaria a reușit să afle acolo, colonelul francez a estimat că, datorită
sau dacă, din poziția de la Lugoj, ar fi fost interzis accesul tulburărilor produse de atacurile lui Pazvanoglu, dar mai
trupelor din Transilvania. cu seamă în urma pustiirii Craiovei de către pazvangii, la
De la Timișoara colonelul francez a trecut prin București s-ar fi refugiat cam 20.000 de suflete, astfel că
Lugoj, iar de acolo, pe drumul prin Făget și Dobra, a numărul populației se ridica la în jur de 80.000 de locuitori.
ajuns în Transilvania, al cărei peisaj și rodnicie l-au În capitală se pare că a fost primit de principele domnitor
impresionat, îndemnându-l să noteze: „Satele bogate și Mihai Suțu, „un bătrân de 60 de ani, care domnește în Țara
numeroase oferă imaginea unui popor fericit.” Călătoria Românească a treia oară. Despre el se zic destul de multe
lui Sébastiani prin Transilvania a trecut, cu cea mai mare lucruri de bine.” Ceea ce l-a uimit însă pe Sébastiani în cea
probabilitate, pe valea Mureșului, până când a ajuns la mai mare măsură – fiindu-i cunoscute, pesemne, uzanțele

Pag. 59