Page 49 - Morisena 4_2017

Revistă trimestrială de istorie

și până la nuntă îi este interzis să dea ochii cu viitoarea sa ei otomane deverul trebuia să fie un bărbat care avea puterea
soție, fiindcă altminteri o face de rușine. să apere mireasa de la o eventuală răpire.
Nunta prezintă o serie de asemănări la toate etniile, La celelalte etnii, givărul este mai mult un maestru de
fiind relevant faptul că alaiul de nuntă de regulă pornește ceremorii, care dă semnalul la anumite momente ale nunții:
de la ambele case, a mirelui și a miresei, cu nuntașii proprii, plecarea la cununie, aducerea bucatelor, dansul miresei etc.
Invitațiile la nuntă se fac verbal, mergând din casă în
casă. În cazul românilor invitația se face și cu țuică. În cazul
nemților se specifică numărul de tacâmuri pe care invitatul
are dreptul să-l aducă, respectiv numărul de persoane care
pot participa dintr-o familie.
Invitații se duc la nuntă încărcați cu cadouri, iar în
săptămâna dinainte de nuntă duc la casa mirilor păsări de
curte din care se va fierbe supa. La unguri, musafirii duc
prăjiturile care se consumă la nuntă și adeseori organizează
două petreceri, atât la casa mirelui, cât și la casa a miresei.
Tânăra pereche participă alternativ la ambele petreceri, dar
miezul nopții îi găsește în casa mirelui. Atunci urmează dan-
sul miresei, când oaspeții au ocazia să danseze cu mireasa,
oferind bani givărului. Ultimul care dansează cu ea este mi-
rele, care apoi o ia în brațe și o „răpește“. Obiceiul dansului
miresei se regăsește și la sârbi în aceeași manieră.
Musafirii de la casa miresei vin la mire pentru așa-zi-
sa „evaluare a pagubelor“, adică pentru încă o cină târzie. La
fel se numește și masa de prânz din ziua următoare nunții,
când musafirii se întorc pentru a consuma tot ce a mai rămas
din bucate.

Obiceiuri legate de moarte și înmormântare

Dacă unul din membrii comunității trecea în neființă,
se trăgeau clopotele de la biserică într-un anumit fel, iar în
seara aceleiași zile consătenii se adunau la casa defunctului
pentru priveghi. Acest obicei al priveghiului lipsea însă la
nemți, iar la înmormântare nu se citea pomelnic.
„Rumänisches Brautpaar“ - Pereche de miri români. Carte În general, se poate observa un cult mai pronunțat al
poştală colorată editată de R. Krizsany din Băile Hercu- morților la populația de rit ortodox (adică români și sârbi),
lane (Herkulesfürdö) pe la începutul secolului trecut (circa decât la cel catolic (format din nemți, unguri și bulgari).
1900 - 1905). Cartea poştală din imagine poartă nr. 1
(Trachtenkarte No. 1) şi face parte dintr-o serie de CP cu Dacă defunctul era un om mai în vârstă, vecinii erau
porturi populare din zona Domaşnea-Teregova-Herculane. cei care îi duceau sicriul, iar dacă era tânăr, atunci băieții și
Colecţia: Walter Stahli (Germania). Preluare de pe fetele de-o seamă cu el. Fata care nu a apucat să se mărite
www.walter-stahli.banaterra.eu era îmbrăcată în rochie de mireasă, cu coroniță pe cap.
După înmormântare, participanții se întorceau
întâlnindu-se la Primărie, pentru oficierea cununiei civile. la casa defunctului pentru pomană, la intrarea în curte
Nu exista cununie religioasă care să nu fi fost precedată de spălându-și mâinile într-un lighean cu apă. Doar în cazul
cea civilă, ceea ce denotă respect față de regulile de con- românilor pomana era echivalentă cu risipa, astfel cum
viețuire socială și lege. În județul Torontal, în momentul menționează cartea, costurile ridicându-se chiar până la
redactării enciclopediei, era în vigoare Legea nr. XXXI din 300 de coroane (ceea ce echivalează acum cu aproximativ
1894 privind obligativitatea căsătoriei civile, cea religioasă 3.500 de euro). Obiceiul de a ține pomeni la opt zile, șase
devenind din acest moment opțională. Prima reglementare a săptămâni, jumătate de an și un an de la moarte există de-
noțiunii de căsătorie civilă pentru această zonă a fost Paten- opotrivă la români și la sârbi. De asemenea, oferirea dife-
ta din 1786, editată de Împăratul Josif al II-lea. ritelor cadouri cu titlu de pomană este un alt obicei comun
Personajele cheie ale nunții și de această dată sunt al celor două etnii.
nașii, care asigură și rolul de martori ai cununiei. La sârbi În general, la patru din cele cinci comunități etnice
nașul fetei se numește stari svat, iar al mirelui kum, invitarea există obiceiul pomenilor, atât că la unguri și bulgari se ține
acestora constituind o întreagă procedură. Givărul sau deve- o singură pomană, iar la români și sârbi se repetă periodic.
rul (la sârbi) există de fapt la toate națiile, însă rolul acestuia Doar nemții sunt cei care nu dau niciun fel de pomană pentru
diferă puțin. Conform tradiției sârbilor, pe vremea dominați- memoria defunctului.

Pag. 47