Page 41 - Morisena - Revista trimestriala de istorie
P. 41
Revistă de cultură istorică
Statele Unite și Canada, a fost înființat un Protopopiat cel Mare ar putea părea „un bun retor”, sentințele Sfântului
Ortodox condus de Ioan Podea, parohul din Cleveland. Pe Grigorie de Nazianz sunt „de o concizie cu totul elenică”, iar
lângă biserici au funcționat și școli românești, Youngstown Sfântul Ioan Hrisostom „știa atâtea din antichitate”.
(1913) condusă de preotul Ilie Pop, și Gary, Indiana Această înrudire cu antichitatea urcă în secolele
(1915). La aceste cursuri, care erau ținute de câteva ori care urmează și se întâlnește la Teofilact Simocatam, la
pe săptămână, după-masa, copiilor emigranților români li Sfântul Efrem Sirul sau la Sfântul Roman Melodul. Până
se predau lecții de gramatică, literatură, istorie, geografie și în scrierile acestui „șef de călugări”, Sfântul Teodor
românească și religie . Studitul, se pot vedea „umbrele lui Lucian pentru ironie și
59
Între slujitorii Altarului îl amintim pe prof. dr. Lazăr agresiune și ale lui Demostene pentru ritmul frazei ample
Gherman de la Universitatea din Cernăuți. Acesta a ținut și frumoase”, parfumul antic ridicându-se și dintre paginile
un curs de teologie la Winnipeg pentru candidații la preoție unor scrieri specific călugărești cum sunt „Viețile de sfinți“.
din cadrul Bisericii Ucrainene din Canada, apoi între 1922- Fotie rămâne „primul mare filolog din
1929 a fost paroh al comunității românești din parohia Constantinopol”, Mihail Choniates are o limbă „clară și
Roebling, statul New Jersey. dulce”, iar în „Viețile de sfinți“ se poate vorbi de un „stil
Înființarea Episcopiei Ortodoxe Române din America folcloric” sau de un „limbaj popular ”.
61
a fost hotărâtă în Congresul bisericesc din Detroit din 25- O atenție deosebită este dată de marele istoriograf
28 aprilie 1929, condus de preotul Trandafir Scorobeț, român Dogmaticii și Aghiografiei bizantine. Sunt amintite
delegatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La cu acest prilej operele Sfântului Maxim Mărturisitorul și cea
acea dată se aflau în Statele Unite ale Americii 34 de parohii a Sfântului Ioan Damaschinul. Omiletica este reprezentată
ortodoxe românești cu 34 de biserici și 14 case parohiale, de predicile Sfântului Ioan Gură de Aur. „Bucățile de
iar în Canada 15 parohii. În America de Sud au ființat două frumusețe” reprezintă lirica bizantină al cărei frunte a fost
biserici: „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Caracas Sfântul Grigorie de Nazianz. Altături sunt menționați și
și „Învierea Domnului” din Buenos Aires . alți melozi cum au fost Sfântul Roman Melodul și Sfântul
60
O ultimă ramură de studiu al Părintelui Profesor Andrei Criceanul.
Aurel Jivi l-au reprezentat mai multe preocupări care au Opera patriarhului Dositei al Ierusalimului în Țările
vizat: literatura teologică bizantină, operele patriarhului române a fost un alt subiect al cercetării. Țările Române
Dositei al Ierusalimului, Bisericile Ortodoxe din Cipru și l-au avut ca oaspete pe patriarhul Ierusalimului, care fusese
Serbia, viața bisericească văzută dintr-un jurnal de călătorie, figura cea mai de seamă între ierarhii greci care populează
relațiile Mitropoliei de Carloviț cu Biserica Ortodoxă din în această vreme Țările Române, printre care și cea a
Transilvania, cele ale Bisericii Ortodoxe cu cea Anglicană și patriarhului Dositei Notara, „șeful necontestat al întregii
a contribuțiilor transilvane la dezvoltarea istoriei bisericești: Ortodoxii, un fel de Petru Movilă al celei de a doua jumătăți
„Literatura teologică în preocupările lui Nicolae Iorga”, a veacului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea ”.
62
în „Biserica Ortodoxă Română”, 1969, nr. 11-12; „Opere Pentru a-l face cunoscut, autorul articolului realizează
teologice editate în Țările Române de către patriarhul un medalion biografic al arhiereului ierusalimitean. Dar cu
Dositei al Ierusalimului”, în „Studii Teologice”, 1975, nr. acest prilej reușește să creioneze viața petrecută în Moldova
3-4; „Biserica Ortodoxă din Cipru și situația ei actuală”, la Mănăstirea Cetățuia așa cum a fost revelată de cei care
în „Studii Teologice”, 1970, nr. 1-2; „Patriarhia Ortodoxă au amintit acest aspect important al cercetării intreprinse de
Sârbă de la 1920 până în prezent”, în „Studii Teologice“, dascălul sibian .
63
1970, nr. 5-6; „Însemnări despre biserici și mânăstiri din Seria tipăriturilor grecești în Țările Române a
Țara Românească în jurnalul de călătorie a unui preot fost deschisă în 1682 cu lucrarea patriarhului Nectarie
englez la 1794”, în „Biserica Ortodoxă Română”, 1981, împotriva primatului papal. A mai publicat tot cu scop
nr. 7-8; „Contribuții la istoria relațiilor ecumenice româno-
anglicane” în „Studii Teologice”, 1984, nr. 7-8 și „Studii 61 Aurel Jivi, „Literatura teologică bizantină în preocupările
și cercetări transilvănene privind Istoria Bisericească lui Nicolae Iorga”, în revista „Biserica Ortodoxă Română”,
1969, nr. 11-12, p. 1249.
Universală”, în vol. „Contribuții transilvănene la teologia 62 Aurel Jivi, „Operele teologice editate în Țările Române de
ortodoxă“, Tipografia Eparhială, Sibiu, 1988. către patriarhul Dositei al Ierusalimului”, în vol. Aurel Jivi,
În opera sa, Nicolae Iorga se folosește de izvoarele „Studii de istorie…“, p. 136 (Se va prescurta în continuare „Op-
literaturii bizantine. Astfel, personajele istorice sunt Sfinții erele teologice editate în Țările Române…”).
Părinți. Modelele clasice sunt sesizate chiar la reprezentanții de 63 Cristian Ștefan, „Legăturile patriarhilor Chiril Lucaris
frunte ai teologiei din secolul al IV-lea. Ca atare, Sfântul Vasile și Dositei al Ierusalimului cu Țările Române în viziunea
istoricului Aurel Jivi”, în vol. Ion Alexandru Mizgan (coord.),
59 Ibidem, p. 170. „In memoriam Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi (1943-2002)“, Editura
60 Aurel Jivi, „Comunități ortodoxe…”, p. 287; 290. Lumina, Oradea, 2003, p. 68.
Pag. 39