Page 153 - SUMMA CUM FRAUDE
P. 153

Remarc doar că o astfel de decizie nu este de natură să sporească prestigiul
               ţării şi trebuie să ai tupeu să propui spre premiere un “brevet” care nu există!
                      Cei de la INNOVA/EUREKA au contat pe onestitatea “partenerilor” din
               România. Nu vreau să speculez la ce urmează, atunci când managerii de la

               Bruxelles vor constata că “au fost traşi pe sfoară”!
                      Este  cunoscut faptul că, domnii profesori  şi rectori  Cîmpeanu  şi  Pîrşan se

               cunosc destul de bine, s-ar putea chiar afirma că sunt prieteni şi vorba proverbului
               “prietenul la nevoie se cunoaşte”.
                      Cert este şi faptul că, domnul profesor Paul Pîrşan nu duce lipsă de “nevoi”.
               Una din aceste nevoi era de a creşte prestigiul cam şifonat al universităţii şi în acest
               sens a fost ajutat de domnul Cîmpeanu în perioada când mai era ministru.
                      Unul din aceste ajutoare concrete l-a constituit trecerea sub tăcere a mai

               multor  fapte criticabile petrecute în universitatea agricolă timişoreană, astfel ca
               ARACIS-ul să-i poată decerna un calificativ excelent.
                      Bineînţeles că şi dl. rector Pîrşan s-a arătat recunoscător şi i-a decernat dlui
               ministru Cîmpeanu titlul onorific de DOCTOR HONORIS CAUSA.

                      Medalia de argint de la Bruxelles a venit ceva mai târziu şi era menită să
               reducă la tăcere şi ultimii sceptici.
                      După cum stau acum lucrurile, pot afirma că tocmai publicitatea în legătură cu
               această medalie a fost o “greşeală capitală”!

                      Dacă nu era această medalie, prezentată cu mult tam-tam şi lăudată în presa
               locală din Timişoara, probabil că nimeni nu ar fi aflat de “invenţiile” cu cântec ale
               acestor universitari timişoreni.
                      Acum se pare că aceste “realizări” vor fi cunoscute nu numai în România ci şi
               pe plan european.
                      De aceea permiteţi-mi întrebarea:

                   -  Oare avea fosta mea “alma mater” nevoie de această publicitate?

                      Cred că nu.

                      O ultimă remarcă. Ar fi  de dorit ca cele expuse în rândurile anterioare să
               schimbe, cum spunea un  fost monarh, “spiritul care domneşte” la Timişoara între
               zidurile “şcolii” din Calea Aradului, pentru ca pe viitor să fiu scutit de a  face

               investigaţii şi de a scrie astfel de texte.



                      Dr. Walter Stahli
                      Nürtingen la 10 februarie 2016.





                                                                                                      147
   148   149   150   151   152   153   154   155   156   157   158